Imprimă această pagină

Daniel Cîrjan: „Trebuie odată și odată înlăturata starea de politizare a managementului școlilor!”

Reporter: Ce ne puteți spune despre proiectele pentru municipiul Drobeta-Turnu-Severin?

 

Daniel Cîrjan: În  22 septembrie, a avut loc prezentarea proiectelor implementate pe Programul Transfrontalier România - Serbia. Primăria Severin a implementat până acum, pe acest program, 10 proiecte în valoare de peste 5 milioane de euro, printre care reabilitarea Castelului Artelor si a pădurii Crihala.

 

Rep.: Care este situația veteranilor și a deportaților politic din municipiu?

 

D.C.: Ca urmare a aparitiei OUG nr.46/31 august 2016, veteranii și văduvele de război vor fi scutiți integral de la plata impozitelor pentru clădirile și terenurile deținute în comun cu soții/soțiile acestora. Vor fi, de asemenea, scutiţi şi de la plata impozitului și pentru un mijloc de transport, la alegere. În prezent, la nivelul municipiului Drobeta-Turnu-Severin, conform evidențelor oficiale, aveam 261 de veterani de război și 1020 de deportați politic.

 

Rep.: Sănătatea și educația, piloni din programul de guvernare al Partidului Național Liberal?

 

D.C.: În mod categoric, sănătateaeste un pilon principal din programul de guvernare al Partidului Național Liberal. Construirea a 900 de construcții tip Casa Medicului, precum și ridicarea a opt spitale regionale sunt doar câteva dintre proiectele prioritare pe care vrem să le oferim pacienților români. De asemenea, PNL a initiat programul „Masă la școală”. Acesta va fi implementat în anul scolar 2016-2017, ca proiect-pilot, în 22 de școli, urmând a fi generalizat din anul scolar 2017-2018.Trebuie odată și odată înlăturata starea de politizare a managementului școlilor și să se demareze organizarea în mod transparent și corect a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de vârf din instituțiile școlare! Membrii grupului judeţean pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli s-au întrunit la sediul Instituției Prefectului pentru aprobarea planului comun de intervenţie. Asigurarea unui climat normal pentru, deoarece încă există problema cu privire la siguranța locurilor de joacă, mă refer inclusiv la locurile de joacă precare din gradinițele din oraș, capitol la care primăria este restantă. Am convingerea fermă, și vom discuta în executivul primăriei, că vom găsi bani  începând cu anul bugetar 2016-2017 vom găsi soluții financiare pentru a demara invesții în locuri de joacă ale grădinițelor unde copiii noștri se joacă.

 

Rep.: Vot secret sau transparență totală?

 

D.C.: Cred că a venit vremea unei transparențe totale în Parlament și eliminarea sistemului de vot secret, astfel încât toate votările să fie făcute „la vedere” pentru ca alegătorii să știe cum votează fiecare parlamentar! Ceea ce s-a întâmplat în Senat, când 73 de senatori au votat pentru păstrarea imunității parlamentare a lui Gabriel Oprea, constituie încă un motiv pentru a face o reformă parlamentară profundă! 

 

A consemnat Alin Roateș. 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)