Secția de lupte de la CSM Drobeta și-a respectat blazonul în cadrul Cupei României la lupte feminine pentru juniori. Cele patru fete care au luptat pe saltea au poziţionat pe primul loc în clasamentul gerenal al cluburilor.
Una din cele mai bune generații din ultimii ani a reușit evoluții una mai buna decât cealaltă în Sala de Sport a Colegiului Naţional Mircea Eliade din Bucureşti. Aflte în primul an de juniorat, sportivele pregătite de Marin Dobrescu și Nicoleta Bogasieru au pobținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz. Aurul le-a revenit titularei categoriei 72 de kilograme, Larisa Nițu, și Mihaelei Bărbulescu (55 kg), argintul a fost cucerit de Roxana Dinică (67 kg), iar Denisa Breazu (48 kg) a urcat pe ultima treaptă a podiumului de premiere. CSM Drobeta a fost astfel cel care a contabilizat cel mai bun punctaj în clasamentul general al cluburilor, la feminin și a primit trofeul pentru locul 1.
„Sunt mândră că sportivele noastre îți dovedesc valoarea de fiecare dată când au ocazia. Până să ajungă pe podium muncesc enorm, însă reușita este cu atât mai dulce și mulțumitoare. E un progres clar și suntem convinși că vor mai aduce multe medalii de la viitoarele competiții din țară, dar și internaționale”, a spus antrenoarea Nicoleta Bogasieru.
Peste câteva zile urmează campionatul național U23 unde secția de lupte de la CSM Drobeta va avea două sportive, iar apoi Cupa de cadeți.