Imprimă această pagină

TENSIUNI ȘI PROTESTE ÎN LIGA 4

Nervi și acuze pe terenurile din Liga a IV-a. Fotbalul a fost pus în plan secund în două din cele patru partide programate în cadrul rundei a IX-a. Recolta Dănceu s-a retras de pe teren la Strehaia, iar Orşova s-a considerat o victimă a arbitrajului în disputa cu reprezentanta Severinului.

liga 4Reproșurile la adresa arbitrilor au fost mult mai evidente față de etapele precedente. Cel mai important astfel de episod s-a întâlnit pe terenul de la Strehaia, acolo unde Recolta Dănceu a recurs la un gest extrem părăsind terenul de joc. Se întâmpla în minutul 68, la scorul de 1-0 pentru Recolta, însă decizia arbitrului de a dicta lovitură de pedeapsă pentru gazde și eliminare i-a făcut pe sudici să părăsească terenul de joc. Cel mai probabil Comisia de Disciplină a AJF Mehedinţi va decide jocul să fie câștigat la masa verde de cei din Strehaia. Un alt joc în care arbitrajul a fost contestat s-a întâmplat la jocul ACS Drobeta – Dierna Orşova. Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea gazdelor, după un gol marcat din penalty contestat îndelung de orșoveni. Fără probeleme au fost celalte două dispute. Viitorul Șimian – Viitorul Cujmir a mai contabilizat trei puncte datorită victoriei, scor 2-0. După acest rezultat, liderul a păstrat avansul de 4 puncte faţă de ACS Drobeta. Victorie a contabilizat și Dunărea Pristol, pe terenul celor de la AS Corcova. Pristolul s-a impus cu 3-2.

 

Rezultatele și marcatorii etapei a IX-a:

Viitorul Șimian – Viitorul Cujmir 2-0 (1-0)

Mădălin Mătăsăreanu (’18), Alin Arfutu (’80).

CS Strehaia – Recolta Dănceu 0-1 (întrerupt în min.68)

ACS Drobeta – Dierna Orşova 2-1 (1-1)

Cristinel Baciu (‘2, ‘85) / Cristian Chiriţă (’36)

AS Corcova – Dunărea Pristol 2-3 (0-3)

Marian Olteanu (‘3), Marian Erceanu (’34, ’45) / Mădălin Condescu (’53, ’73)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)