Imprimă această pagină

PASTORALA DE CRĂCIUN A PREASFINŢITULUI PĂRINTE EPISCOP NICODIM

nasterea domnului 0Iubiţi credincioşi,

Acestea au fost cuvintele pe care Îngerul Domnului le-a binevestit unor păstori care rămăseseră noaptea cu vitele la câmp, undeva în ţinutul Betleemului. Era o noapte senină de decembrie şi, pentru că nu era prea frig, au renunţat să se mai deplaseze cu vitele pentru a le adăposti în staulul amenajat într-o peşteră din marginea cetăţii. În liniştea nopţii, ei, păstorii, stăteau cu grijă ca nu cumva animalele sălbatice să vină şi să le prade vitele. De aceea „făceau de strajă împrejurul turmei lor” (Luca 2, 8).

                Mai petrecuseră multe nopţi în câmp, erau obişnuiţi, însă la apariţia îngerului Domnului, „care a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, ei s-au înfricoşat cu frică mare” (Luca 2, 9). Trimis de Dumnezeu, îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 10-12).

                Păstorii din Betleem au fost primii oameni care au primit vestea mult aşteptată că Mesia, Răscumpărătorul, a venit. Uimiţi, „deodată au văzut împreună cu îngerul mulţime de oaste îngerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire” (Luca 2, 13-14). O bucurie nemaiîntâlnită a cuprins inimile acestor păstori care, după ce îngerii au plecat de la ei la cer, au mers la Betleem şi au aflat pe Maria, pe Iosif şi pe Pruncul Mântuitor „culcat în iesle şi, văzându-L, au vestit cuvântul vestit lor despre acest Copil” (Luca 2, 16-17).

                Bucuroşi, păstorii s-au întors la vitele lor „slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese” (Luca 2, 21).

                Creştinii se bucură ori de câte ori sărbătoresc Naşterea Domnului Iisus Hristos. Bucuria se manifestă prin darurile pe care părinţii le fac copiilor lor, inimile tuturor sunt cuprinse de o stare specială de bine, de dragoste şi voioşie. În Sfintele Biserici, numărul celor care participă la Sfânta Liturghie este mai mare. Bucuria este trăită într-un fel aparte de cei care, după post şi spovedanie, se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului.

                Întruparea Fiului lui Dumnezeu și nașterea din Fecioara Maria arată omenirii întregi marea dragoste și purtare de grijă a lui Dumnezeu, Care „atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Sfântul Vasile cel Mare îndemna pe ascultători: „Să ridicăm și noi glas de bucurie preaînaltă: Teofanie să-i punem numele sărbătorii de astăzi, adică arătarea lui Dumnezeu; să prăznuim astăzi mântuirea lumii, să prăznuim ziua de naștere din nou a firii omenești. Astăzi s-a dezlegat blestemul lui Adam” .

                Se cuvine ca noi toți să ne bucurăm duhovnicește în aceste zile de praznic împărătesc, fiindcă Iisus Hristos a venit în lume „să răscumpere pe cei de sub lege, pentru ca să dobândim iertarea” (Galateni 4, 5) ne-a făcut „părtași ai firii dumnezeiești” (II Petru 1, 4).

                Iubiţi fraţi creştini,

                Este de dorit ca bucuria pe care o simțim în aceste zile să nu se termine, ci să rămână permanent în inimile noastre, cu darul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe creștinii din Filipi: „Frații mei, bucurați-vă întru Domnul” (Filip 3, 1). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că bucuria trebuie să fie întru Domnul, adică „nu după lume, fiindcă lumea nu poate bucura în astfel de lucruri” .

                Sfântul Apostol Pavel, în continuarea Epistolei către Filipeni, îndeamnă din nou: „Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăți zic: Bucurați-vă!” (Filip 4, 4

                Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „... dacă vrem să ne bucurăm de adevărata mulțumire, să fugim, mai întâi de toate, de răutate și viclenie. Să căutăm să facem fapte bune, fiindcă altfel nu e cu putință a ne împărtăși de aceasta, chiar de am urca până pe tronul împărătesc. De aceea, și zicea Pavel: «Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea» (Galateni 5, 22). Acest fruct să-l creștem și să-l păstrăm noi, pentru ca, și aici, să ne bucurăm de veselia și mulțumirea sufletească, și, în același timp, să ne învrednicim de împărăția viitoare, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos” .

                Uneori bucuria duhovnicească a fost numită și dumnezeiască. Creștinul, care prin căință, rugăciune cu străpungere de inimă și multă râvnă pentru dobândirea mântuirii, are parte de o bucurie permanentă. Pentru cel drept, zice Sfântul Vasile cel Mare: „bucuria cea dumnezeiască și cerească este continuă, pentru că în cel drept locuiește odată pentru totdeauna Duhul cel Sfânt” .

                Doresc tuturor credincioșilor care au fost binecuvântați să se nască și să trăiască în frumoasele plaiuri ale Mehedințului multă râvnă pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu pentru a trăi până la sfârșitul vieții fiecăruia cu inimile pline de bucurii duhovnicești.

Să trăţi cu toţii întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Vă îmbrăţişează cu multă dragoste pe toţi, al dumneavoastră Părinte duhovnicesc,

 

                                                           

                                                                                             † Nicodim

                                                                            Episcopul Severinului şi Strehaiei

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)