Imprimă această pagină

LA UN PAS DE PODIUMUL LIGII PRIETENIEI

AS Drobeta-Turnu Severin a reuşit un parcurs lăudabil la turneul final al Ligii Prieteniei, ce s-a desfăşurat, zilele trecute, la București. Trupa din Mehedinți s-a clasat pe locul 4, după ce a pierdut, la limită, finala mică a competiţiei, scor 3-4, cu Liverpool Team Bucureşti. Titlul suprem a revenit echipei Omar Sales Brașov, care a trecut în ultimul act de LPS MAV Timișoara.

cristi

Liga Prieteniei a reunit timp de trei zile echipe de fotbal din București, Vâlcea, Giurgiu, Sibiu, Hunedoara, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Piatra-Neamț, Drobeta-Turnu Severin, Pitesti, Timișoara, Brașov, Craiova și Dâmbovița care au luptat pentru marele premiu de 5000 de euro pus in joc de organizatori.

 

Unica reprezentantă a județului în Liga Prieteniei a reușit calificarea în careul de aşi al competiţiei. Plasată în grupa A, AS Drobeta s-a clasat pe locul 2, după ce a obţinut două victorii, 5-2 cu Atletico Textila Vâlcea şi 6-4 cu Whiteland Bucureşti, fiind învinsă doar de Ştiinţa Celei Tg. Jiu, scor 4-6. În sferturile de finală, echipa de la malul Dunării a învins campioana în exercițiu, FC Berceni, scor 4-0, iar în sferturi a trecut cu 1-0 de Piatra Albă. Drumul oltenilor s-a oprit în semifinale, AS Drobeta fiind învinsă cu 4-1 de Omar Sales Brașov. În finala mică, Dorian Vasilică şi ai săi au luptat exemplar pentru medaliile de bronz, dar Liverpool Team București s-a impus, la limită, cu scorul de 4-3. Locul 4 obținut de severineni a fost cea mai bună clasare din cele șase echipe ale Olteniei la cel mai puternic turneu de fotbal pe teren redus din România.

 

„Consider că este o experiență din care am avut numai de câștigat. Echipa noastră a fost alcătuită din băieți care nu sunt străini de fenomen, cu mulți ani de fotbal în spate, iar un exemplu este Dorel Stoica. Am fost una din echipele frumoase ale competiției, dovadă rezultatele obținute în fața unor adversari bine cotați. Așa cum am terminat pe locul patru, tot la fel de bine puteam câștiga locul 1, deoarece valoarea a fost sensibil egală. Am urmărit în primul rând să practicăm un fotbal frumos, să facem mișcare și să ne bucurăm de noi prietenii. Sperăm ca la anul să prindem podiumul”, a declarat căpitanul AS Drobetei, Dorian Vasilică.

 

Lotul echipei AS Drobeta-Turnu Severin: Ionuț Sălceanu, Adelin Pătrașcu, Cosmin Tăerel, Gheorghe Cîmpeanu, Cătălin Butoi, Viorel Moraru, Dorian Vasilică, Dorel Stoica, Borko Tufajevi.

 

Ediția secundă a Ligii Prieteniei a readus în fața publicului foști jucători reprezentativi din Liga I, precum Stelian Stancu, Gigel Coman, Epaminonda Nicu, Daniel Benzar, Romeo Surdu, Constantin Scumacher sau Dorel Stoica.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)