O nouă competiție fotbalistică juvenilă a luat naștere în calendarul sportiv din Drobeta-Turnu Severin. Aproximativ 100 de copii, din șapte județe, își arată valoarea, în weekend, la prima ediție a Cupei Sporting - „Mișcare recreativă”.

Viitori fotbaliști vor lupta sâmbătă și duminică pentru a demonstra că au potențial și valoare în sportul rege. Zece echipe, împărțite în două grupe, se vor duela atât în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 15, cât și la Sala Polivalentă din municipiu. Participă cele mai bune echipe din județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Râmnicu-Vâlcea, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș.
„Sunt mândru că Școala Gimnazială nr. 15 este partener în această competiție sportivă alături de A.C.S. Sporting Drobeta, Consiliul Județean Mehedinți si D.J.S.T. Mehedinți. Ideea a încolțit de mult timp, dar scânteia a pornit atunci când echipa școlii noastre de la ciclul primar a câștigat Mențiunea pe țară la Olimpiada Sporturilor. Avem o sală de sport frumoasă, o echipă de antrenori însuflețiți, care se apleacă asupra talentului copiilor și îl modelează spre binele acestora. Cu sprijinul antrenorilor Caius Drulă si Mihai Calițoiu am reușit să entuziasmăm, pentru prima ediție, județele învecinate. Sperăm ca pe mai departe campionatul să se extindă și să devină unul de tradiție”, a declarat Cristian Colonelu, directorul Școlii Nr.15.
Pentru marele premiu vor lupta, în grupa A, echipele: ACS Sporting Drobeta, LPS Târgu-Jiu, Dinamic Craiova, CFR Simeria și CSM Reșița. În grupa B au fost repartizate Electrica Timișoara, CS ISSPORT Vâlcea, AS Mundo Reșița, CS Luceafărul Drobeta și Kids Drobeta.
Competiția destinată copiilor născuți în 2008 este organizată de ACS Sporting Drobeta, Consiliul Județean Mehedinți și DJST Mehedinți.