Spaniolii caută forţă de muncă pentru agricultură. 200 de locuri vacante sunt oferite pentru persoane apte să lucreze în munca sezonieră, ambalat fructe şi verdeţuri. Angajarea se face prin intermediul Agenţiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Serviciul de Ocupare EURES România.
Sunt solicitate persoane apte pentru muncă, cu sau fără experiență la ambalat fructe și verdețuri, cunoștințe de limbă română și/sau spaniolă. Durata contractului de munca este de 4 luni, data începerii contractului este 1 iunie 2017. Timpul de lucru este de 8 ore pe zi, în 2 schimburi: dimineața 6,00 – 14,00 și după masă 15,00 – 23,00. Salariul oferit este de 900 – 1200 euro/lună. Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 5 euro/zi (se plătesc doar zilele lucrătoare). Transportul și masa nu sunt incluse.
Persoanele interesate vor depune un dosar cu următoarele documente: copie CI, adeverință medicală „apt pentru muncă”, copie act studii, CV la compartimentul EURES din cadrul AJOFM Mehedinti, Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr 3, etaj 2, camera 30, tel 0252/319029.
DATA ȘI LOCAȚIA BURSEI VOR FI COMUNICATE ULTERIOR!