Imprimă această pagină

BACALAUREAT 2017, SESIUNEA DE TOAMNĂ

Luni, 21 august, începe sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat cu proba la limba și literatura română. Aproximativ 39.000 de candidați din toată țara vor încerca să demonstreze că dețin cunoștințele necesare pentru a dobândi diploma de bacalaureat. Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, miercuri, 23 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar pe 24 august, va avea loc proba la alegere în funcție de profil și specializare. Noutatea acestei sesiuni o reprezintă inversarea probelor. Astfel, abia după susținerea examenelor scrise, va avea loc evaluarea competenețelor lingvistice și digitale, care se desfășoară oral.

bacalaureatAșadar, pe 25 august, are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 28 august va fi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B. Pe 29-30 august este programată evaluarea competenţelor digitale - proba D, urmând ca pe 30-31 august, vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C. 

„Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu”, precizează Ministerul Educaţiei.

Afișarea rezultatelor va avea loc în 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii între orele 16:00 -20:00. Între 2 şi 5 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale. 

 

 

 

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)