Aerul de Elită a fost mult prea tare pentru juniorii U17 de la CSS Drobeta. Unica grupare din județ calificată între cele mai bune grupări din țară au pierdut, în prima etapă, în fața omologilor de la CSU Craiova.

Juniorii pregătiți de Mihai Calițoiu au fost întrecuți cu 5-1 de echipa doljeană. După o primă repriză echilibrată, încheiată 1-1, în actul secund, nu au mai contat în joc. Gazdele au profitat și au marcat de patru ori. Pentru prima victorie a alb-albaștrilor în Liga Elitelor Under-17 au marcat: Baiaram (două), Moga, Nițu și Dobre, în vreme ce pentru severineni a punctat, în minutul 40, Dănoiu.
„Paradoxal, nu sunt dezamagit de înfrângere. Per ansamblu echipa a avut atitudine contra unor jucatori foarte valoroși. Am avut o prima repriză bună și am intrat cu 1-1 la pauză. Am facut însă o schimbare neinspirată la pauză și jocul s-a rupt în primele 20 de minute din a doua parte. Vom învăța din aceste greșeli și, în etapele viitoare, cu siguranță, vom arăta un joc bun”, a explicat antrenorul Mihai Calițoiu.
CSS Drobeta a evoluat în formula: Răceanu - Ilie, F. Popescu, Popa, Trăilescu - Cerbu, Mogoș, Toader (41 Mladin, 72 Iorgulescu) – Mincu (60 Ungureanu), Dănoiu, C. Popescu.
În etapa a doua a Seriei Vest din Liga Elitelor U17, CSS Drobeta va înfrunta Centrul Național Mureș, în daya de 21 octombrie, de la ora 14, pe stadionul Termo.