Trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai a impresionat întreaga țară, dar și reprezentanții diplomatici ai altor state, în România. Reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București au transmis un mesaj de condoleanțe poporului român.
Ambasada Statelor Unite ale Americii transmite condoleanţele sale poporului român la moartea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.
Rolul său în victoria din cel de-al Doilea Război Mondial şi serviciile sale aduse Forţelor Aliate au fost recunoscute de Guvernul Statelor Unite ale Americii care, în 1946, i-a acordat Majestăţii Sale Legiunea de Merit.
Patriotismul Majestăţii Sale Mihai I, dragostea sa pentru România şi dăruiea sa pentru poporul român vor dăinui permanent.