Imprimă această pagină

PATRU ROMÂNI AU REUŞIT TRAVERSAREA OCEANULUI ATLANTIC ÎNTR-O AMBARCAŢIUNE CU VÂSLE

Este o premieră pentru România. Echipajul de pe Atlantic 4 a ajuns la destinaţie în dimineaţa zilei de 22 ianuarie în România (ora 4 şi 30 de minute), seara zilei de 21 în Antigua ( 22 şi 30 de minute). Vasile Osean, Andrei Roşu, Ionuţ Olteanu si Marius Alexe sunt cei 4 fantastici care ne-au oferit un moment istoric. Cei 5000 de kilometri au fost parcurşi în 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute. 

Atmosfera din Antigua a fost una incredibilă la finish. Cei 4 români care au reuşit traversarea Oceanului Atlantic într-o ambarcaţiune cu vâsle au fost aşteptaţi de rude şi prieteni „înarmaţi” cu drapele tricolore, informează aimx.ro

Nelipsitele torte au colorat şi încins atmosfera din insula Antigua, Caraibe. A fost o „explozie” de bucurie şi de emoţie. Atât pentru membrii echipajului, cât şi pentru rude şi prieteni. Dimineaţa zilei de 22 ianuarie nu o va uita nimeni. Vasile Osean, Andrei Roşu, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe nu au pus piciorul pe pământ timp de aproape 39 de zile.

„A fost cea mai bine organizată şi cea mai provocătoare competiţie la care am participat. Să o mai facem o dată!” a spus entuziasmat Andrei Roşu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi strângă copiii în braţe şi să întrebe mai în glumă, mai în serios dacă este vreun restaurant deschis.

4887 de kilometri este distanţa exactă parcursă de Atlantic 4.

 

sursa: BucPress

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)