Citeste si...

LIBERALII MEHEDINȚENI CER UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

Liberalii mehedinţeni iau atitudine şi intenţionează să facă tot ce pot pentru deschiderea unor dezbateri privind revenirea Basarabiei la Patria-Mamă, România. În cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele PNL Mehedinţi, Daniel Cîrjan, a anunţat că intenţionează depunerea, la Consiliul Local, a unui proiect de hotărâre prin care municipiul Drobeta-Turnu-Severin să devină iniţiatorul unor demersuri care să conducă la o soluţie în privinţa Basarabiei. Anunțul a fost făcut în contextul în care mai sunt câteva zile până la 27 martie, când se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Liberalii mehedinţeni au anunţat că intenţionează să dezvolte anumite demersuri pentru ca anul Centenarului să schimbe soarta nedreaptă a României, care a pierdut teritorii, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial:

”Între românii din România și cei din Basarabia (actualmente Republica Moldova) există o legătura istorică adâncă, deoarece din punct de vedere istoric, lingvistic, cultural și religios sunt unul și același popor. În articolul nr.8 din Actul final de la Helsinki, (în vigoare din 13 august 1975) este statuat principiul egalității între popoare și a dreptului la autodeterminare, articol care stipulează că „toate popoarele au mereu dreptul în deplină libertate să-și hotărască, când și dacă hotărăsc, statutul politic intern și extern, fără ingerințe exterioare și să își urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică și culturală. Parlamentul României a emis Declarația privind Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele acestuia privind țara noastră din 24 iunie 1991 prin care afirmă hotărât poziția sa de a aborda cu deplină responsabilitate această problemă. Noi considerăm că toate forțele politice din țara noastră ar trebui să acționeze în spiritul acestei declarații, în vederea îndeplinirii năzuințelor legitime ale populației din teritoriile românești, anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin pactul Ribbentrop-Molotov” a declarat Daniel Cîrjan, prim vicepreședinte PNL Mehedinți.

Proiectul de hotărâre va cuprinde, punctual, paşii care trebuie urmaţi pentru ca Unirea Basarabiei cu România să fie posibilă. Proiectul liberalilor va fi depus în zilele următoare. El va intra în dezbaterea Consiliului Local, iar Drobeta-Turnu-Severin ar putea deveni un deschizător de drumuri, în această privinţă. Până acum, zeci de localităţi, şcoli şi chiar o biserică din Basarabia au semnat o declaraţie de unire cu România. Valul unionist este în creştere peste Prut, unde lupta pentru păstrarea idenţităţii româneşti a devenit mai acerbă ca oricând.

Beatrice Urucu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1