Imprimă această pagină

LUCEAFĂRUL, „STINS” ÎN FINALĂ DE HAGI

Luceafărul Drobeta s-a clasat pe locul secund la „International Tournament Cup”, competiție organizată la finele săptămânii trecute de clubul dunărean pe Municipalul severinenan.

LUC1

Cea de-a patra ediție a Internațional Tournament Cup și-a stabilit câștigătorii de anul acesta. Organizată la grupele de vârstă 2007 și 2008, competiția a adunat la start câte opt formații pentru fiecare palier de vârstă. Echipe din țară, precum Academia Hagi, CFR Cluj, Concordia Chiajna, dar și din Serbia s-au întrecut pentru supremație vreme de două zile pe Municipalul din Severin. Clubul organizator, Luceafărul Drobeta, a fost cel mai aproape de a păstra trofeul la grupa 2007, însă a pierdut finala cu 4-0 în fața prichindeilor de la Academia Gheorghe Hagi, formație care pe tot parcursul turneului nu a primit gol! Luceafărul pregătit de Cristi Chiriță înregistrase în grupă următoarele rezultate: 4-0, cu Viitorul Arad, 6-1 cu SCM Râmnicu Vâlcea, 0-2 cu Academia Gheorghe Hagi, iar în semifinală a trecut cu 4-2 de Concordia Chiajna.

 

Echipa lui Rapcea, aproape de podium

P.JPG 2

La categoria de vârstă 2008 s-a impus SCM Râmnicu Vâlcea, după o finală în care a trecut cu 5-2 de CFR Simeria. Luceafărul Drobeta a încheiat competiția pe locul 4, după ce a pierdut finala mică cu Concordia Chiajna la loviturile de pedeapsă, echipă cu care se distrase în grupe! Micii fotbaliști antrenați de Alin Rapcea obținuseră trei victorii în grupă: 5-0 cu OFK Boban Negotin, 11-0 cu Pandurii Târgu Jiu și 6-1 cu Concordia Chiajna. Drumul spre medalii a fost stopat în semifinale de CFR Simeria, care a câștigat cu 4-1.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)