La 30 noiembrie, de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este marcată Ziua Românilor de Pretutindeni. Acest fapt este prevăzut în Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 792 din 21 noiembrie 2007.Legea reglementează drepturile persoanelor de etnie română, precum și ale celor care aparțin filonului cultural românesc, din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase.