Imprimă această pagină

OASPEŢI DE SEAMĂ LA SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL DE LA DROBETA TURNU SEVERIN

simpozion national de teologie in episcopiaEpiscopia Severinului şi Strehaiei desfășoară în perioada 30 mai-01 iunie 2016 Simpozionul internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”. Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, evenimentul cultural-științific este organizat la Drobeta Turnu Severin cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi coordonat de PS Conf. Univ. Dr. Nicodim Nicolăescu, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

În Cetatea Severinului se întâlnesc ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, academicieni și cadre didactice din învățământul universitar național și de peste hotare. Deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului va avea loc luni, 30 mai, și va fi precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. Înainte de susținerea comunicărilor, la Centrul Cultural “Sfântul Ioan Gură de Aur” din municipiu, se va oficia o slujbă de Te Deum.

În deschiderea simpozionului, Preasfințitul Părinte Nicodim va adresa celor prezenți un cuvânt de întâmpinare iar Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu va adresa un cuvânt de binecuvântare. Comunicările tematice susținute de ierarhi ai BOR, academicieni și profesori universitari vor fi publicate într-un volum omagial. Înalţi ierarhi ai Bisericii noastre au răspuns invitaţiei ierarhului mehedinţenilor de a lua parte la lucrările simpozionului: IPS Prof. Dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord şi PS Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În prima zi a simpozionului va avea loc lansarea volumului “Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”, nr. 8, îngrijit de părintele Iulian Nedelcu şi apărut la Editura Mitropolia Olteniei și Editura Didahia Severin în anul 2015.

Simpozionul „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate” este prilejuit de declararea anului 2016 ca „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)