Imprimă această pagină

HIDROELECTRICA A IEŞIT DIN INSOLVENŢĂ

hidroelectricaHidroelectrica a ieşit marţi, 21 iunie, din insolvenţă după 4 ani de restructurare. În tot acest timp, compania, controlată de stat, a parcurs un intens program de restructurare şi a ajuns în 2015 la un profit de 899 de milioane de lei. Potrivit adevărul.ro, compania a câştigat procesele cu Andritz Hydro şi Voith Hydro, grupurile care au modernizat la suprapreţ barajele de la Porţile de Fier şi Oltul Inferior, de la care au pornit contracte păguboase pentru Hidroelectrica. De asemenea,  administratorul judiciar a renegociat mai bine de 500 de contracte de de bunuri şi servicii cu furnizorii companiei şi a restructurat Hidroserv, filiala de mentenanţă.   În cei patru ani, societatea şi-a redus personalul de la 5.243 de salariaţi în 2011 la 3.568 angajaţi la finele anului trecut, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
În aceste condiţii, Hidroelectrica este acum evaluată peste Petrom. Fondul Proprietatea îşi evaluează pachetul de 19,9% din Hidroelectrica la 588,3 de milioane de euro, ceea ce ar însemna că întreagă compania este evaluată la 2,94 miliarde de euro.  Remus Borza, administratorul judiciar al companiei, spune însă că statul ar putea obţine între 750 de milioane şi un miliard de euro pentru pachetul de 15% din acţiuni, iar societatea să fie evaluată între 5 şi 7,5 miliarde de euro, ceea ce ar fi un record pentru România, după cum arată adevărul.ro.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)