Imprimă această pagină

SUTE DE TONE DE DEȘEURI ARUNCATE ÎN PARCUL NATURAL PORȚILE DE FIER DE CĂTRE OPERATORUL DE SALUBRITATE AL ORȘOVEI

gunoaieO notă de constatare întocmită de comisarii Gărzii de Mediu relevă abateri grave în privința colectării și depozitării deșeurilor la Orșova.  După cum se arată în documentul amintiti, Societatea Floricola, care se ocupă de salubrizarea Orșovei a depozitat deșeuri inclusiv în zona ariei protejate a Parcului Natural Porțile de Fier. Este vorba despre un depozit neconform de deșeuri aflat la 5 km de Orșova, în apropierea Drumului Național 57, spre Moldova Nouă.  La Nord este delimitat deun ogaș, afluent al  râului Crivița, din bazinul hidrografic al râului Ișalnița. Pentru acest depozit neconform, Agenția pentru Protecția Mediului Mehedinți a emis aviz pentru încetarea activității încă din anul 2008. Cu toate acestea, este încă folosit de Floricola, după cum au constatat pe teren comisarii Gărzii de Mediu și Rangerii Parcului Natural Porțile de Fier. Astfel, au fost găsite cantități masive de ordinul sutelor de tone de deșeuri depozitate recent, care au inundat ogașul. Acest faptul a dus la colmatarea totală a ogașului, care are rolul de a prelua apele pluviale, pe care le conduce spre pârâul Crivița, afluent al pârâului Eșelnița. Reamintim că în zonă, au avut loc inundații grave, tocmai datoritării colmatării cursurilor de apă. Ca și cum nu ar fi fost suficient, cantitatea mare de deșeuri a produs o gravă poluare a solului și a apelor, punând în pericol mediul înconjurător, fauna și vegetația. Angajații Societății Floricola au declarat  că deșeurile depozitate acolo nu erau de dată recentă.  Numai că la fața locului au fost descoperite ambalaje de alimente care prezentau termene de valabilitate recente. Comisarii Gărzii de Mediu au descoperit și faptul că deșeurile colectate la Orșova în lunile ianuarie, martie, mai,  iunie, iulie, septembrie, noiembrie și decembrie ale anului 2013 nu au fost transportate în depozitul ecologic de deșeuri al județului Mehedinți, întrucât  Societatea Floricola nu apare în centralizatorul de aici. Se poate deduce că au fost aruncate cu bună știință în diferite locuri. Pe lângă toate acestea, comisarii Gărzii de Mediu au mai descoperit că, zilnic, o parte din deșeurile vegetale colectate, din Orșova, sunt încărcate într-un tractor cu remorcă, ce aparține Societății Floricola, și eliminate în zona Coramnic, pe malul stâng al râului Cerna. Desigur și în acest caz sunt încălcate normele de mediu, căci aceste deșeuri trebuie aruncate la depozitul ecologic al județului Mehedinți.

În aceeași notă de constatare se arată că Societatea Floricola nu respectă prevederile autorizației de mediu cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor. Astfel, toate cele 7 puncte de colectare selectivă nu sunt dotate, așa cum prevede legea, cu trei eurocontainere de plastic cu capacitatea de 1100 litri. Mai mult decât atât, deșeurile municipale și asimilabile au fost amestecate cu deșeuri reciclabile, inclusiv moloz din construcții. Acțiunea de colectare s-a desfășurat la Orșova cu două autogunoiere, autotractor și buldoexcavator. Deși, o parte a deșeurilor a fost colectată selectiv de către locuitorii municipiului, toate au fost aruncate în remorca autotractorului. Practic, operatorul de salubritate a încălcat în cunoștință de cauză prevederile autorizației de mediu. Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au constatat că Societatea Floricola, în colectarea gunoiului, folosește autovehicule nereglementate din punctul de vedere al protecției mediului și nu a asigurat spațiile necesare și dotarea cu recipiente pentru precolectare conform autorizației de mediu din 20 ianuarie 2014. Zilnic, după colectarea deșeurilor, la Orșova, acestea sunt transportate în zona Coramnic și descărcate pe un teren neamenajat în acest sens, adică nu este impermeabilizat, nu are rigole perimetrale și bazin pentru colectarea eventualelor scurgeri. Conform Contractului de Concesiune 79/2002,  încheiat între Consiliul Local Orșova și SC Floricola SA, pe o perioadă de 49 de ani,  societatea amintită are ca obiect de activitate producerea și comercializarea de material floricol și produse agricole, întreținerea  zonelor verzi ale orașului, transport mărfuri, creșterea și comercializarea păsărilor de curte, producerea  și comercializarea de produse industriale, alimentare și băuturi alcoolice, atelier de împletituri de răchită și în niciun caz activitatea de depozitate și transbordare a deșeurilor municipale și asimilabile.

În urma multitudinii de nereguli constatate, comisarii Gărzii de Mediu au cerut aplicarea unei amenzi cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei.  

 De numele Societății Floricola se leagă cel al lui Constatin Popescu, cercetat în lotul Duicu. Societatea aparține familiei acestuia. După ce a petrecut câteva luni în arest preventiv, Popescu a fost pus sub control judiciar, de care a scăpat în urmă cu câteva zile.

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)