Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, 13 octombrie, la Palatul Cotroceni pe premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ. Potrivit Agerpress, Iohannis i-a transmis lui Streleţ că Moldova se poate baza oricând şi mult pe România. Iohannis a declarat că România va continua să fie principalul promotor al Moldovei în domeniul afacerilor europene. Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit celor prezenţi că aceasta este prima vizită oficială a premierului Moldovei, la Cotroceni. Cei doi s-au mai întâlnit la New York, la reuniunea ONU. Valeriu Streleţ a ţinut să precizeze că a dorit să vină la Bucureşti pentru a mulţumi autorităţilor române pentru sprijinul acordat. Streleţ a mai spus că România a sprijinit Moldova, în vederea aderării la U.E., în mod constant, permanent şi foarte sincer, în diferite domenii.