Președintele moldovean Igor Dodon este nemulțumit de critica ziariștilor transnistreni, potrivit Pagina de Rusia.
Remarcile lui Dodon, citate de Unimedia, au fost făcute într-un interviu cu Dnestr TV. „Aveți mass-media (…) care mă critică toată ziua. De Plahotniuc nu se ating, ei îl critică pe Dodon, care se întâlnește și are o relație bună cu Putin. Ei nu se ating de Partidul Democrat, care adoptă acum declarații anti-ruse, legi care interzic canalele rusești”, s-a plâns în interviu Igor Dodon.
El a adăugat că liderii transnistreni îi dau impresia că și-ar dori ca la Chișinău să fie „un guvern pro-român și pro-NATO”.
Dodon le-a cerut liderilor de la Tiraspol să-l sprijine în efortul de a construi o relație cât mai bună cu Rusia, avertizându-i că regiunea lor „nu va supraviețui” în cazul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România.
sursa: BucPress