Imprimă această pagină

EXPOZIȚIE DEDICATĂ DOMNITORILOR ROMÂNI, PRECURSORI AI MARII UNIRI, LA CHIȘINĂU

afisa voievozi si domnitori romani 1O expoziție dedicată voievozilor și domnitorilor români, precursori ai Marii Uniri, va putea fi admirată la Chișinău, timp de o lună. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău organizează, în 7 iunie, ora 11.00, la Galeria la Rond, din preajma statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, vernisajul expoziţiei „Voievozi și domnitori români – precursori ai Marii Uniri”.

Expoziția e menită să omagieze marile personalităţi ale istoriei românilor între care se numără Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu ș.a.

Alcătuită din 22 de bannere, format 2.05 x 0.95 m, expoziția conţine informaţii, documente şi fotografii despre viața și personalitatea domnitorilor și voievozilor români.

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 6 iulie 2018.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)