La Chişinău a fost organizată vineri, 4 decembrie 2015, cea de-a 20-a aniversare a Comisiei Naţionale de Heraldică. În cadrul şedinţei festive, preşedintele instituţiei, Mariana Şlapac, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a trecut în revistă principalele realizări ale acesteia, informează Moldpres.
Mariana Şlapac a scos în evidenţă autorii însemnelor heraldice dar şi elaborarea Legii despre simbolurile naţionale, adoptată de Parlament, pe care a catalogat-o drept una dintre cele mai bune din lume.
Comisia Naţională de Heraldică a fost instituită pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova la 5 decembrie 1995 şi este autoritatea naţională care promovează politica de stat unitară în domeniul simbolurilor publice. Totodată stabileşte normele naţionale şi condiţiile teoretice, tehnice şi practice de elaborare, de instituire, de înregistrare, de evidenţă, de confecţionare, de utilizare, de păstrare şi de promovare a simbolurilor publice, exercită controlul asupra respectării acestor norme şi condiţii.