Un timişorean este primul cetăţean român cu domiciliul în România care a dorit să facă parte dintr-o asociaţie, care luptă pentru drepturile românilor din Serbia. Într-un interviu acordat pentru publicaţia Glasul Cerbiciei, din Vârşeţ( Voivodina), Viorel Cioloca vorbeşte despre motivele care l-au determinat să facă acest pas. 

– Domnule Viorel Cioloca, sunteţi primul cetăţean român cu domiciliul în România (Timişoara) care este membrul unei organizaţii româneşti din Serbia. Ce v-a determinat să deveniţi membru al Asociaţiei obşteşti „Românii Independenţi din Serbia (R.I.S.) ?

Ȋntotdeauna am avut sentimente de simpatie pentru românii bănăţeni care trăiesc în Serbia, separaţi imediat după război de fraţii lor de către o graniţă de neimaginat în ziua de azi, de parcă eram in stare de război cu ei. Ȋn ultimii ani ai comunismului românesc, când Ceauşescu a devenit tot mai alienat, pe lângă numeroase alte privaţiuni, mass-media din România a devenit sufocată de odele înălţate dictatorului mioritic şi practic nu aveai ce să asculţi sau să vezi la radio şi TV. Astfel că toţi românii şi-au orientat antenele TV înspre ţările vecine. Ascultam cu deosebit interes emisiunile  în limba română ale postului de radio Novi Sad unde auzeam lucruri dealtfel normale într-o ţară normală, cum ar fi interviurile cu ţăranii de prin satele Voivodinei care îşi spuneau necazurile în mod liber şi fără să fie cenzuraţi, lucru de neimaginat în România acelor ani. Cu acelaşi interes urmăream şi emisiunile în limba română ale televiziunii Novi Sad şi ne minunam de scenetele cu Ventilă Agraru’ filmate la Uzdin şi în care jucau oameni simpli, ţărani cu dragoste pentru cultură. Evident, şi astfel de lucruri păreau a ţine de domeniul SF în România acelor vremi. Mi s-a întipărit definitiv în minte o emisiune dintr-un sat românesc voivodinean unde era prezentat un localnic ce poseda un cazan de răchie mobil cu care mergea la casele celor ce îl solicitau ca să frigă comina. Prin comparaţie, în România acelor ani puteai face închisoare dacă erai prins că ai cazan. De pe dealul cimitirului de la mine din sat, de la Fizeş, se pot vedea foarte clar colinele Vârşeţului iar bunicii noştri povesteau că înainte de venirea comuniştilor la putere era ceva obişnuit să meargă acolo cu căruţele la târg. Generaţia mea s-a născut însă cu convingerea că Vârşeţul e un loc intangibil şi interzis. Din acest motiv, gândul ca vreodată voi ajunge să cunosc români trăitori în fost Iugoslavie rămânea în acele timpuri la stadiul de vis.

Dar iată că ciuma roşie s-a prăbuşit în 1989 şi graniţele au devenit libere. Munca în alte ţări precum şi greutăţile întâmpinate cu obţinerea vizei m-au împiedicat să păşesc în Banatul sârbesc, însă de vreo doi ani am devenit mai puţin ocupat şi în diversele căutări pe Internet am dat peste nişte comunicate şi reviste ale RIS. L-am contactat pe Dorinel şi am fost surprins de promptitudinea răspunsului său, astfel că în cursul unei escapade la Vârşeţ într-o zi de sâmbătă a lunii iunie 2015 am avut ocazia să vorbesc/givănesc pentru prima oară cu un bănăţean din Voivodina, ocazie cu care am şi vizitat pentru prima oară vestita kulă pe care o văzusem de atâtea ori însă doar de la peste 50 km depărtare. Am primit cu acea ocazie şi numerele revistei “Glasul cerbiciei” apărute până la acea dată pe care le-am citit din scoarţă în scoarţă. Astfel mi-am format convingerea că prin acţiunile pe care le desfăşoară, asociaţia “Românii Independenţi din Serbia” promovează românismul şi luptă pentru păstrarea identităţii româneşti în Voivodina şi nu numai.

Contactele cu domnul Dorinel Stan s-au înmulţit, cred că s-a înjghebat şi o relaţie de prietenie şi în primăvara acestui an l-am întrebat dacă statutul organizaţiei RIS permite afilierea unor membri de altă cetăţenie decât cea sârbească. Cum răspunsul a fost afirmativ, am semnat o cerere de adeziune şi astfel iată-mă membru al acestei organizaţii obşteşti. 

– Aţi fost prezent la evenimentele organizate şi autofinanţate de Asociaţia „Românii Independenţi din Serbia”, respectiv Festivalul Mărţişorului-2016, lansare  de carte “Aşezământul monahal Srediştea Mică”, lansarea revistei de actualitate, istorie şi cultură a românilor din Serbia, „Glasul Cerbiciei”, Sărbătoarea din Poieni şi altele. Care sunt impresile şi cum vedeţi organizaţia „Românii Independenţi din Serbia”, care vine în sprijinul tuturor românilor din Serbia?

Logic, impresiile mele au fost dintre cele mai bune, ăsta fiind şi unul dintre motivele care m-au determinat să solicit adeziunea la RIS. Talentul de publicist al d-lui Dorinel Stan l-am remarcat încă de la prima noastră întâlnire, soldată cu escapada la kulă despre care am spus mai devreme, când odată cu numerele revistei “Glasul Cerbiciei” mi-a înmânat şi lucrarea de doctorat a domniei sale pe care am lecturat-o cu deosebită plăcere şi în care am remarcat eforturile deosebite pe care le-a efectuat în vederea documentării, eforturi regăsite în studiile realizate pentru editarea cărţii “Aşezământul monahal Srediştea Mică”. Ţin să remarc faptul că  numele revistei pe care o editează RIS pare a se inspira dintr-o trăsătură de caracter a d-lui Dorinel Stan, şi anume cerbicia, încăpăţânarea cu care se luptă pentru un scop atât de nobil, acela de păstrare şi promovare a identităţii şi valorilor culturale ale românilor din Serbia.

Ȋntâlnirile cu ultimii preşedinţi ai României din ultimii ani (de la care s-a ales, din păcate, cu prea multe promisiuni neonorate), cărora le-a expus situaţia reală a românilor trăitori pe meleagurile Serbiei, reprezintă o altă dovadă cerbiciei pe care o posedă domnul Dorinel Stan. Ţin să precizez că această afirmaţie nu este o tămâiere ci reprezintă rezultatul faptelor sale. Cu un asemenea om în fruntea ei, nu văd decât o evoluţie pozitivă a RIS în viitor.

Şi să nu uit : toate manifestările mai sus amintite au fost organizate exemplar, nemţeşte aş putea spune.

– Ce mesaj aţi vrea să transmiteţi membrilor  RIS-ului şi românilor din Serbia?

Membrilor RIS le doresc să se inspire din încăpăţânarea şi neoboseala de care dă dovadă domnul Dorinel Stan şi să înţeleagă că de multe ori lucrurile trebuie făcute cu eforturi proprii, “patria mamă” devenind adeseori o sintagmă goală de conţinut. Dacă pe vremea epocii comuniste ţara mamă nu numai că n-a ajutat cu nimic românii din diaspora, dimpotrivă, a căutat să-i învrăjbească sau să obţină control asupra lor cu metode KGB-iste, e regretabil că în zilele noastre această “mumă” care ar trebui să fie România, nu se ridică la înălţimea tuturor aşteptărilor dacă comparăm ce fac ţările vecine pentru “copiii” lor trăitori în alte graniţe.

Ar fi de dorit, de asemenea, ca toate asociaţiile şi organizaţiile româneşti din Serbia să coopereze mai mult fiindcă am observat ca deseori există disensiuni între ele. Eu m-am convins mai de mult că în ADN-ul românilor există o genă a invidiei, a lipsei de înţelegere faţă de opinia celuilalt, a convingerii că “doar eu am dreptate”, genă hrănită din belşug de perioada de 45 ani de comunism, când impostura şi demagogia au ajuns virtuţi naţionale

Iar românilor din Serbia, le doresc să continue pe mai departe păstrarea identităţii naţionale prin cultură şi folclor, cu aceeaşi trimitere ca mai sus vizavi de sprijimul pe care îl pot aştepta de la “patria mamă”.

Interviu realizat de Dorinel Stan, preşedintele Asociaţiei "Românii Independenţi din Serbia"(RIS).