Citeste si...

BALUL ACORDĂRII PANGLICII, LA LICEUL ROMÂNESC DIN GIULA

IMG 6494Sâmbătă, 9 februarie, în sala de sport frumos amenajata a orașului Giula, din Ungaria, s-a desfășurat Balul acordării panglicii, generația 2015-2019, manifestare tradițională dedicată elevilor absolvenți, de clasa a XXII-a, de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu”, în cadrul căreia aceștia își iau rămas bun de la cadrele didactice și colegii mai mici, pregătindu-se pentru o nouă etapă în viața lor, care va începe cu noul an universitar, din toamnă.
Ca de fiecare dată, la evenimentul organizat sub patronajul Doamnei Director Maria Gurzău Czegledi, gazda acestei manifestări, au luat parte peste 600 de persoane: elevi și cadre didactice ale Liceului, membri din conducerea orașului, părinți, bunici și alte rudenii ale elevilor absolvenți și multe oficialități, între care s-au numărat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alți clerici din cadrul Episcopiei, ca de pildă Părintele Florin Olteanu, Paroh la Chitighaz și Protopop de Giula, a cărui fiică, Andreea Olteanu, s-a numărat printre absolvenți, Părintele Ionuț Negrău, Paroh la Săcal și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrală, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula și Domnul Daniel Banu, Consulul General al României la Seghedin, Domnul Görgényi Ernő, Primarul Giulei, Domnul Tolnai Péter, Vicepreședintele Consiliului Județean Békés (Bichiș), Doamna Ramona Lile, Rectorul Universității de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad, Părintele Constantin Rus, Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, Domnul Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Domnul Gheorghe Cozma, Directorul Oficiului AȚRU, redactori ai publicațiilor „Foaia Românească” și „Cronica”, din Giula și de la emisiunea „Ecranul Nostru”, a Studioului Teritorial al MTV 1, din Seghedin, ș.a.
Ca de fiecare dată în astfel de împrejurări, manifestarea a fost deschisă de Doamna Director Maria Gurzău Czegledi, care s-a adresat cu emoție și grijă părintească, în primul rând elevilor absolvenți, pe care i-a felicitat pentru acest moment foarte însemnat din viața lor, ce îi pregătește să treacă dincolo de lumea fascinantă a anilor de școală spre o treaptă superioară, în viața cotidiană, plină de visuri, idealuri, bucurii și speranțe, de zile senine, dar câteodată și de furtuni și le-a împărtășit câteva sfaturi de viață, dimpreună cu toate urările ei de bine, iar Domnul Primar Görgényi Ernő s-a adresat, de asemenea, elevilor și întregii asistențe, felicitându-i pe elevi și participanți și urându-le, de asemenea, mult succes în ceea ce privește viitorul și împlinirea lor din punct de vedere personal, profesional și familial.
Rând pe rând, în grupuri de câte 5-10 elevi, absolvenții celor două clase a XII-a (XII A și XII B), au urcat pe scenă și prin diferite versuri și mesaje, încărcate de emoția firească a tinereții și a unor astfel de împrejurări, și-au exprimat recunoștința față de cadrele didactice și părinți, precum și gândurile și speranțele lor pentru viitor. Fiecare dintre cei 53 de elevi absolvenți, dar și oficialitățile prezente, au primit din partea elevilor de clasa a XI-a câte o panglică, cu imaginea Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și anii de studii: 2015-2019, care dă și numele acestei manifestări, precum și câte o floare.
Momentul cel mai așteptat al serii l-a constituit numărul de vals, pregătit îndelung, în cadrul Liceului, cu instructori de dans și oferit de fiecare clasă a XII-a în parte, elevii fiind îmbrăcați în frumoase costume de bal, după care aceștia și-a invitat părinții la dans, în fața întregii săli. Manifestarea a continuat cu toate cele pregătite, ca de fiecare dată, așternând în sufletele elevilor, dar și ale celorlalți participanți, emoțiile și speranțele unei noi generații de absolvenți ai Liceului Românesc din Giula.
În prezent, în acest Liceu și Școală Generală, în clasele I-XII, învață un număr de 436 de elevi, iar cei 53 de elevi absolvenți de clasa a XII-a i-au avut ca Diriginți pe Doamnele Profesoare Floare Santău și Mariana Oros Martin. Obiceiul numit „Balul acordării panglicii” este specific fiecărui Liceu din Ungaria, pentru elevii absolvenți de clasa a XII-a și el are cel puțin 200 de ani vechime.
 
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1