Spectacolul „ Absolut! ” după Ivan Turbincă de Ion Creangă s-a bucurat de un real succes pe scena Teatrului Naţional din Budapesta. La evenimentul organizat de Institutul Cultural Român din capitala Ungariei, duminică 22 noiembrie, a participat un public numeros care a apreciat la superlativ prestaţia culturală a celebrului actor Marcel Iureş. „Absolut ! Extraordinar ! Nu am cuvinte să exprim cum se concretizeză talentul unui actor în colaborare cu un regizor pe măsura lui. Am fost curioasã să aflu cum reuşeşte un singur om sã joace pe scenă timp de douã ore. A fost minunat. Marcel Iures ne-a plimbat prin povestea Ivan Turbincã interpretându-l pe Dumnezeu, pe Sfântul Petru, Moartea şi celelalte personaje, cu un talent si o dezinvolturã specificã doar marilor maeştri. În esentã nu a fost un monolog, cãci actorul a dialogat cu spectatorii tot timpul. Noi eram copiii cărora le povestea. Am râs cu lacrimi de situatiile prin care trece personajul si am savurat modul în care se < descurca> în rezolvarea lor. La spectacol a fost prezent ambasadorul României, domnul Alexandru Micula, membrii ai Ambasadei Romaniei în Budapesta, doamna Gabriela Matei, director al ICR Budapesta şi un numeros public. ” – a precizat după eveniment, Livia Arvai, membră a comunităţii de români din Budapesta. Spectacolul ABSOLUT! în regia Alexandru Dabija, a câștigat “Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente” la “FESTIVALUL COMEDIEI ROMÂNEŞTI – festCO, ediţia a X-a, 2012“.