Imprimă această pagină

UNGARIA IMPUNE RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE DE LA 1 MARTIE

tiruri edy spedition 89338600De la  1 martie 2016, Ungaria impune restricţii de circulaţie. Tranzitarea camioanelor de mare tonaj va fi restricționată pe teritoriul Ungariei.

Potrivit informațiilor oficiale făcute publice de către Poliţia de Frontieră a Ungariei, restricţia se referă la autocamioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone şi va fi aplicată în perioada 01 martie – 04 noiembrie 2016. Măsura va fi valabilă în zilele de sâmbătă şi duminică şi în zilele de sărbătoare națională a Ungariei (15 martie, 20 august şi 23 octombrie).

Conform deciziei autorităţilor maghiare, în aceste zile şoferii autocamioanelor care deja au trecut frontiera Ungariei, vor fi obligaţi să staţioneze în parcările speciale amenajate. Regula nu se va aplica autocamioanelor care transportă mărfuri perisabile, inclusiv fructe, legume şi produse derivate din acestea, produse chimice sau uşor inflamabile, precum şi celor care transportă păsări şi animale de casă vii, inclusiv bovine şi porcine. Transportatorii auto de mărfuri şi bunuri, care vor încălca prevederile restricţiilor menţionate, riscă penalități sub formă de amendă în sumă de 1 mln. forinţi maghiari (circa 3.300 EURO) şi interdicţie de intrare/tranzitare pe teritoriul Ungariei pe o perioadă de până la 5 ani de zile.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)