În 11 mai 2016, ora 21.00,Institutul Cultural Român Budapesta organizează prima ediție a programului „Mari compozitori pe scena lumii - George Enescu - Bartók Béla", prin prezentarea unui proiect inedit care include reinterpretări ale unor piese de Enescu și Bartók, alături de prezentarea CD-ului Transylvanian Concert, la Budapest Music Center, pe scena Clubului de jazz Opus.
Primul recital din această serie va fi susținut de pianistul Lucian Ban și de violistul şi violonistul Mat Maneri, nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă". Muzicienii vor prezenta publicului budapestan şi piese în premieră care urmează a fi înregistrate pe următorul lor album la casa de discuri ECM Records.
Lucian Ban (pian) - Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz și-a câștigat renumele grație unei serii de proiecte și albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparații cu Vladimir Horrowitz şi McCoy Tyner, Ban fiind considerat „unul din cei mai buni pianiști care s-au mutat la New York în ultima decadă" (Bruce Lee Gallanter).
Mat Maneri (violă) - Nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă" este recunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de azi, un adevărat „copil nebun" al avangardei americane. În 1990 Mat a fondat prestigiosul Joe Maneri Quartet împreună cu tată său și cu Randy Peterson. Celebra revista "All About Jazz" îl descrie în termeni fără echivoc: „Mat Maneri a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara și viola".
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete Budapest Music Center, din rețeaua InterTicket (Jegypont) și de pe internet la: http://bmc.jegy.hu/program/lucian-ban-mat-maneri-transylvanian-concert-68496/330195/