Născut la mijlocul secolului trecut, în Turnu Severin, Marin Dobrescu este una dintre cele mai marcante persoane din sportul mehedinţean. În jumătate de veac a şlefuit o sumedenie de talente. Invariabil a cules şi roadele, iar vitrinele cluburilor la care a activat s-au îmbogăţit semnificativ. Fie că e vorba de titluri naţionale, europene sau mondiale. Puțină lume cunoaște însă povestea tehnicianului pasionat de pictură și poezie. În tinereţe a practicat trei sporturi diferite la nivel profesionist, însă afirmarea şi marile reuşite au venit din postura de antrenor de lupte libere.

Povestea începe în 1964. La 14 ani a ales să practice disciplina care a fost inclusă în probele sportive încă de la prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne. „Sportul de performanţă pentru mine a început odată cu o întâlnire cu destinul, prin prezenţa maestrului Gaiţă Teodor, care, având un stil personal, un stil foarte omenesc de a aborda lucrurile, m-a făcut să aleg luptele, unul dintre sporturile care, zic eu, reprezintă bărbăţie”, îşi începe povestea Marin Dobrescu.Trei ani mai târziu cucerea medalia de argint la campionatul naţional de lupte libere, iar în 1968 devenea campion naţional la lupte greco-romane. În paralel practica atletism (probele de ciocan şi aruncarea greutăţii), dar şi rugby în Divizia B, la Metalul Turnu Severin. Era singurul junior din echipa de seniori! Nici mingea ovală, salteaua sau greutăţile nu depăşeau însă mare sa iubire: pictura. Culorile puse pe planşă îi mângâiau sufletul cel mai mult. „În paralel cu activitatea mea sportivă îmi desfăşuram activitatea scolastică, fiind elev al Liceului „Traian” şi, în acelaşi timp, membru al Cercului Arte Plastice din Severin. Era o activitate care a atras foarte multă lume în acea perioadă, o activitate care a făcut ca să strălucească din punct de vedere plastic munca acelor minunaţi oameni. Ţin minte că la o lună-două se făceau expoziţii la care participam cu drag şi chiar am avut și eu două prezentări personale. Uite aşa s-a îmbinat în mod armonios arta cu sportul. După ce am început activitatea de antrenor nu am uitat activitatea plastică, în schimb mult mai rar am practicat-o”, rememorează maestrul Dobrescu.

Drumul deturnat de la marea sa iubire

Destinul a făcut ca drumul artei pe care îl urmase cu încredere oarbă în timpul adolescenţei să fie deturnat, fără voie sa, spre cel al sportului, care, peste ani, s-a dovedit a fi plin de borne ale succesului. Astfel, după absolvirea Liceului „Traian” a urmat cursurile Institutului de Specializare Lupte, practica fiind în cadrul cluburilor Dinamo şi ASA Bacău. „Regret că am lăsat pe plan secund arta plastică, pentru că e pasiunea vieţii mele. De altfel, nu am făcut o alegere, aşa, la a da cu banul. Am picat la Institutul Andreescu. Am fost 75 pe loc la Tele Arte, cum era pe atunci specializarea. M-am încăpăţânat să dau la pictură pură, asta era secţia unde erau foarte mulţi candidați pe loc şi, în urma acestei triste selecţii, m-am hotărât să fac Educaţie Fizică şi Sport. De aia a trebuit ca în toată această perioadă, de 45 de ani de muncă în sport, să fur din cupa cu nectar a picturii”.

Dobrescu: „Pictura nu înseamnă relaxare”

Dincolo de lupte rămâne, atunci când e posibil, şi timpul liber. Pe care şi-l dedică picturii. Şi aici pune suflet, pentru că aşa e construit: „a picta nu înseamnă relaxare, decât doar pentru cei care au doar hobby-ul frumosului. Pictura e o chestie mult mai serioasă. Pentru a picta îţi trebuie stare. E adevărat că mi-am găsit-o cu greu, dar am găsit şi posibilităţile de a picta câte ceva exact în starea în care o aveam”. Tot timpul are o stare care nu se mai rezumă totul la roşu şi albastru, ca la echipamentele în care sunt îmbrăcaţi sportivii la antrenamente. Se deschide o întreagă paletă de culori, iar lucrările sale, dintre cele mai diferite, nu seamănă deloc cu cele ale unui amator. Toate operele le-a realizat în tihnă. În atelierul în care se regăseşte cel mai bine. Singur cu planşa, culorile, pensula, cuţitul şi şevaletul. Materia, culoarea, conduc discursul, legile limbajului plastic care dau coerenţă gândurilor artistului. „Atelierul este locul în care reuşesc să-mi adun gândurile şi să le transpun pe carton. Acolo reuşesc să fiu bucuros şi fericit”.

Succes maxim în cariera de antrenor

La 22 de ani a revenit pe meleagurile natale şi a devenit antrenor la CS Meva. Ulterior, a ajuns la CSS Turnu Severin, unde a activat până în 1982, ca antrenor de lupte greco-romane. Printre elevii săi medaliaţi la Naţionalele de lupte s-au numărat Gicu Vasilan, actualul antrenor de judo de la CSM Drobeta, dar şi Petre Dicu, care, în 1980, a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice de la Moscova. Din 1992, Marin Dobrescu a fost directorul Complexului Olimpic. În 2000 a revenit la catedră, la CSS Drobeta, iar din 2007, odată cu înfiinţarea secţiei de seniori, a trecut la CSM Drobeta, ca antrenor de lupte libere. În fiecare an a avut sportive medaliate la europene, mondiale sau balcanice, luptele din județul nostru confundându-se cu maestrul Dobrescu.