Citeste si...

SLUJBĂ ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN DROBETA TURNU SEVERIN

     catedrala.jpg      Credincioşii severineni care au ales să participe la sfânta liturghie duminică, la catedrala episcopală, s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, episcopul Eparhiei Severinului şi Strehaiei. Ierarhul mehedinţenilor a oficiat aici Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Evanghelia Duminicii a 16-a după Rusalii a adus în atenţia credincioşilor prezenţi Pilda Talanţilor, aflată în Evanghelia după Matei, cap.25, versetele 14-30: ,, Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Indată mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a căştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi, apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alti cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am căştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, sluga bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, sluga bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii mei schimbătorilor de bani, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi, deci, de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!“.

   Mesajul acestei evanghelii a fost explicat credincioşilor prezenţi de către Părintele Viorel Vlăducu, preot slujitor la catedrala episcopală. Părintele a subliniat că „ talantul nu este altceva decât harul pe care Dumnezeu ni-l dă tuturor ca să ne ajute să lucrăm în viaţă, şi prin harul lui Dumnezeu, fiecare om primeşte unul sau ma multe daruri, însă nimeni nu rămâne fără un talant care să-l ajute să înţeleagă cum să-şi trăiască viaţa.(...)Aceasta ar fi mai presus de orice o înţelegere simplă, firească şi normală a acestei pericope evanghelice, dar dacă ar fi să privim mai atent vom înţelege că suntem chemaţi la a lucra cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să lucrăm după puterea noastră, însă nu oricum. Suntem chemaţi fiecare să înmulţim darul, să înmulţim talantul (...) fiecare în domeniul de activitate porneşte de la un anumit nivel şi nu trebuie să se oprească, trebuie să înainteze mereu. Este un caracter dinamic al vieţii noastre de a merge doar înainte, nu înapoi, nu spre pierderea darului ci spre înmulţirea sa. A lucra cu râvnă, spune apostolul Pavel, trebuie s-o faci cu pricepere (…). ”

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1