Beatrice Urucu

Accident deosebit de grav, petrecut în Ungaria. Un român a murit, potrivit autorităţilor din Ungaria, iar alţi şase sunt internaţi în spital.

AccidentUngariaTragedia s-a petrecut în apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Conform informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile ungare de la faţa locului, printre persoanele decedate în urma accidentului se află şi un cetăţean român. Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako.

Autorităţile ungare continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului şi au confirmat identitatea tuturor persoanelor implicate în accident.

Consulul General al României la Szeged s-a deplasat la locul accidentului şi este în legătură permanentă cu reprezentanţii poliţiei ungare şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care participă la intervenţie. Reprezentantul oficiului consular român urmează să se deplaseze de urgenţă la unitățile medicale menționate, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la starea persoanelor rănite şi pentru a acorda asistenţa consulară necesară.

România are unul dintre cele mai mici salarii minime pe economie din ţările Uniunii Europeană, aproape 322 de euro după majorarea din 1 februarie, depăşind doar Bulgaria, unde salariul minim este de 235 de euro. În Luxembourg, acesta ajunge la 1.999 de euro, maximul din UE, potrivit Eurostat. bani salariu

În ianuarie 2017, zece state membre, localizate în estul Uniunii Europene, aveau reglementate salarii minime sub 500 de euro pe lună: Bulgaria (235 de euro), România (275 de euro), Letonia şi Lituania (câte 380 de euro), Republica Cehă (407 euro), Ungaria (412 euro), Croaţia (433 de euro), Slovacia (435 de euro), Polonia (453 de euro) şi Estonia (470 de euro).

România intră în categoria statelor care au salarii minime sub 500 de euro. De la 1 februarie, salariul minim pe economie în ţara noastră este de 1.450 de lei - aproximativ 322 de euro.

În alte cinci state membre, localizate în sud, salariul minim variază între 500 şi 1.000 de euro pe lună: Portugalia (650 de euro), Grecia (684 de euro), Malta (736 de euro), Slovenia (805 euro) şi Spania (826 de euro).

 

În celelalte şapte state membre - localizate, geografic, în vestul şi în nordul Uniunii Europene - salariul minim depăşeşte 1.000 de euro pe lună: Marea Britanie (1.397 de euro), Franţa (1.480 de euro), Germania (1.498 de euro), Belgia (1.532 de euro), Olanda (1.552 de euro), Irlanda (1.563 de euro) şi Luxembourg (1.999 de euro).

Un curs de cultură şi civilizaţie românească, dedicat copiilor,budapesta copii se va desfăşura la Budapesta.  În cadrul acestor cursuri se va exersa limba română prin jocuri, poezii, cântece, obiceiuri şi datini românești. Se vor proiecta filme scurte, despre istoria şi cultura română, aflate în catalogul Bibliotecii Institutului. Cursurile vor avea loc săptămânal în spațiul ICR Budapesta, în perioada 7 martie - 27 iunie, în fiecare zi de marţi în intervalul orar 17.30 - 19.00. Participarea copiilor la aceste cursuri este gratuită.

Înscrierile vor avea loc în perioada 14 februarie - 3 martie 2017, prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..

OTHELLO, LA DROBETA TURNU SEVERIN

Publicat în Actualitate Duminică, 12 Februarie 2017 20:33 0

othelloOthello ajunge şi la Drobeta Turnu Severin. Piesa de teatru se joacă pe scena severineană chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Marţi, 14 februarie, Teatrul Bulandra aduce pe scena Palatului Cultural "Teodor Costescu" spectacolul Othello. Pus în scenă de regizorul armean Suren Shahverdyan, spectacolul de bucură de mare succes pe scena bucureşteană şi nu numai. Publicul severinean este aşteptat marţi, de la ora 19,00. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Teatrală, din interiorul Palatului Cultural. 

DSC 1014Data de 11 februarie este celebrată ca Ziua Europeană a Numărului Unic ,,112” rezervat apelurilor de urgență. Numărul unic trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenția pentru asigurarea asistenței  imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetațeanului, ordinea publică, mediul înconjurător, proprietatea publică sau privată. În cursul anului 2016, 90 de apeluri au fost direcționate Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți. Majoritatea dintre acestea au constat în sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice, aplanarea unor conflicte, înlăturarea pericolului privind insecte periculoase sau animale agresive.

În urma intervenției jandarmilor au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3700 lei, iar în 3 situații au fost întocmite actele de sesizare privind infracțiunile de  lovire si alte violențe.

Apelarea abuzivă  sau falsă la  numarului de urgență ,,112” se  sancţionează cu amendă contravenţională conform prevederilor legale.

 

 

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI

Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul

iarna grea 08627600Vremea se răceşte accentuat în întreaga ţară. România va fi lovită de un val de ger, astfel încât temperaturile vor scădea  cu 10 grade celsius. Potrivit prognozei meteorologilor, în Oltenia, valorile termice vor scădea accentuat, vremea devenind rece, geroasă local în cursul nopţilor. Astfel, temperaturile maxime vor fi de -4...0 grade, iar cele minime de -11...-6 grade, în medie. O încălzire uşoară şi treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, fiind de aşteptat valori diurne uşor pozitive şi minime nocturne de -7...-5 grade. 

Nopţile vor fi geroase la începutul intervalului (în noaptea de joi spre vineri, 9/10 februarie) mai ales în Moldova şi în depresiunile intramontane, apoi, local, şi în Muntenia, Oltenia, Transilvania şi, izolat, în celelalte regiuni.


Peste 1.000 de locuri de munca in EuropaPeste 700 de locuri de muncă sunt disponibile pentru români, în ţări din toate colţurile Europei. Cele mai multe sunt în Italia, Danemarca şi Marea Britanie, dar cele mai diverse sunt în Germania. Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 722  locuri de muncă vacante, după cum urmează:

 

Italia – 220 locuri de muncă: 100 infirmier, 80 asistent medical generalist, 40 asistent medical;

Danemarca – 180 locuri de muncă: 150 lucrător în agricultură – culegători de mazăre, 30 lucrător în agricultură – culegători de căpșuni;

Marea Britanie – 154 locuri de muncă: 125 îngrijitor persoane la domiciliu, 19 îngrijitor persoane, 10 asistent medical;

Germania – 115 locuri de muncă: 10 asistent medical, 8 ospătar, 8 personal servire clienți, 5 operator CNC, 5 personal în gastronomia de sistem, 6 bucătar/ajutor bucătar/personal în bucătărie, 1 bucatar sef, 5 operator mașini, 5 mecanic auto, 3 bucătar, 3 mecatronist, 2 dezvoltator software, 2 junior sales representative, 2 mecanic industrial, 2 electronist, 2 cameristă, 2 specialist restaurant, 2 operator mașini cu laser, 2 lucrător în producție, 2 tehnician laborator fizică, 2 administrator de sistem, 2 recepționer, 2 senior Java software developer, 2 tehnician servicii, 1 dezvoltator procesare digitală imagini, 1 inginer software sisteme integrate, 1 strungar, 1 electrician în construcții, 1 expert în securitate, 1 lucrător în depozit, 1 frezor, 1 personal întâmpinare oaspeți, 1 inginer dezvoltare certificări, 1 dezvoltator aplicații Java, 1 asistent vânzări proiecte tehnice, 1 lucrător curățenie, 1 tehnician în domeniul electric, 1 șef de echipă SAP, 1 inginer calitate software, 1 programator CNC, 1 electrician reparații, 1 șlefuitor, 1 lucrător în domeniul asigurării calității, 1 operator mașini de polizat/măcinat, 1 metrolog, 1 mecanic, 1 operator mașini de îndoit, 1 laborant fizică, 1 personal în domeniul asigurării calității, 1 specialist testare software, 1 inginer securitate în funcționare, 1 șef de schimb, 1 inginer construcții civile, 1 dulgher.

Belgia – 18 locuri de muncă: 3 operator CNC, 1 brutar, 1 electrician, 1 electrician mentenanță, 1 lucrător în producție, 1 mecanic întreținere, 1 mecanic camion, 1 operator mașină, 1 operator mașină de debitat/tăiat, 1 operator mașină adezivi, 1 operator mașină (ștans), 1 patiser, 1 sudor semiautomat (operator la mașini și unelte semiautomate și automate), 1 tehnician mentenanță, 1 tehnician electric mentenanță, 1 tehnician poduri rulante (tehnician mașini și utilaje);

Polonia – 13 locuri de muncă: 10 croitoreasă, cusătoreasă, 3 specialist vânzări și service client cu cunoștințe de limba română;

Irlanda – 12 locuri de muncă: 11 ciontolitor tranșator carne, 1 mecanic utilaje;

Suedia – 8 locuri de muncă: 8 vopsitor auto;

Franța – 1 loc de muncă: 1 lucrător hotelier;

Ungaria – 1 loc de muncă: 1 medic veterinar.

 

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot afla ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES le vor oferi informatii suplimentare despre aceste locuri de munca.

NINSORILE AU REVENIT ÎN OLTENIA

Publicat în Actualitate Miercuri, 08 Februarie 2017 12:06 0

codgalbenninsori 1477729071Ninsorile au revenit în Oltenia. În sudul judeţul Mehedinţi, ninge de câteva ore, iar un nou strat de zăpadă începe să se aştearnă. Meteorologii au anunţat o schimbare a vremii, în perioada următoare, în întreaga ţară. 

Astfel că, în intervalul 08 februarie, ora 09 – 09 februarie, ora 11, vor fi precipitaţii pe arii extinse în sudul, estul şi centrul ţării şi cu caracter local în celelalte regiuni. În cea mai mare parte a Moldovei şi la munte va ninge, în Muntenia şi Oltenia vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp.

Pe spaţii restrânse în extremitatea de sud-est şi în cea nord-vestică se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile sud-estice.   

De asemenea, în intervalul 08 februarie, ora 10 – 09 februarie, ora 09, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Munteniei local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. În judeţele Călăraşi, Giurgiu, în sudul judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, precum şi în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45...55 km/h, iar în judeţele Vrancea, Buzău şi Ialomiţa rafalele vor depăşi 55...60 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. În estul Munteniei şi sud-estul Moldovei în cursul zilei se vor menţine depunerile de polei.  

POSTURILE VAMALE DE PE NISTRU, ÎNCHISE DIN CAUZA GHEŢII

Publicat în MOLDOVA Miercuri, 08 Februarie 2017 11:49 0

nistruTemperaturile scăzute şi urgiile naturii închid graniţa între Republica Moldova şi Ucraina. Postul vamal de tip debarcader „Soroca” și-a sistat temporar activitatea din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, anunţă curentul.md.

Din același motiv rămâne sistată activitatea postului vamal „Cosăuți”. Din cauza traseelor înzăpezite sunt consemnate restricții de circulație și prin postul vamal intern de control „Rezina-pod”.

Totodată, în legătură cu lipsa curentului electric în postul vamal „Starocazacie” (Ucraina) nu este autorizată traversarea frontierei pentru transportul de mărfuri prin postul vamal „Tudora”. 

vama bulgariaÎn Bulgaria au intrat în vigoare modificări legislative privind utilizarea infrastructurii rutiere. Ambasada României la Sofia informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că la 31 ianuarie 2017 au intrat în vigoare anumite modificări legislative referitoare la modalitatea de plată a taxei pentru utilizarea infrastructurii rutiere în Republica Bulgaria.

Astfel, începând cu data menționată mai sus, vehiculele care ajung într-un punct de trecere a frontierei având ca destinație teritoriul Republicii Bulgaria pot continua călătoria numai după plata taxei de drum pentru categoria relevantă în unitatea specializată a Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.

În punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, pe sensul de mers dinspre România către Bulgaria, taxa de drum se plătește la ghișeul Agenției Vamale, situat la aproximativ 100 de metri după locul unde se efectuează controlul pașapoartelor. Situația că, până în prezent, Agenția Vamală din Bulgaria a creat un singur ghișeu pentru autoturisme și două ghișee pentru autocamioane a generat un timp de așteptare suplimentar.

De asemenea,  în conformitate cu noile reglementări din Bulgaria, intrate în vigoare la 31 ianuarie 2017, un vehicul, care sosește la punctul de trecere a frontierei pentru a părăsi teritoriul Bulgariei, și care nu deține un document valabil privind plata taxei de drum pentru perioada relevantă și categoria de vehicul, poate părăsi teritoriul Bulgariei numai după plata unei taxe compensatorii, la unitățile specializate ale Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.

Cetățenii români, care este posibil să fie afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +359 2 9712858 şi +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359 879440758.

Ambasada recomandă consultarea paginilor de Internet sofia.mae.ro şi www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îți poate salva viața!".

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1