Citeste si...

   DSC_0177_640x427.jpg  Mulțimi întregi de credincioși au luat la pas zona de munte a Mehedințiului pentru a participa la pelerinajul prilejuit de slujba ce se săvârșește în fiecare an pe dealul Chiciora din localitatea Godeanu. Evenimentul religios numit în tradiția populară CIMARCĂ marchează o sărbătoare veche de peste 600 de ani, când satele acestea erau bântuite de ciumă, o boală fără leac la vremea respectivă, care ucidea oameni și animale. Doar rugăciunile colective din timpul sfintelor liturghii, rânduite de Sfântul Nicodim în fiecare sat într-o zi de vineri și rugăciunile de dezlegare și de îndepărtare a bolilor molipsitoare, alături de postul aspru, au făcut ca boala să dispară de pe aceste meleaguri.

       În amintirea acelor vremuri grele sătenii plaiurilor mehedințene au păstrat tradiția și în fiecare vară sărbătoresc Ciumarca, devenită a doua nedee a satelor alături de sărbătorirea hramului bisericilor. În peisajul mirific de pe înălțimile celui mai înalt deal se pot vedea tineri și vârstnici, unii dintre ei îmbrăcați în portul tradițional de sărbătoare, preoți și orășeni veniți special cu autocarele sau cu autoturismele proprii pentru a participa la sărbătoare. Vineri, 14 iulie 2017, în localitatea Godeanu Sfânta Liturghie a fost oficiată în aer liber, pe un podium special amenajat, de un sobor alcătuit din arhierei, preoți și diaconi. Între aceștia s-au aflat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria. Răspunsurile la strană au fost date de membrii ai celor două grupuri psaltice ale catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin. Preț de câteva ceasuri, oameni veniți din toate colțurile județului s-au rugat în timpul sfintei slujbe pentru ca Dumnezeu să-i ferească în continuare de boli trupești și sufletești și de suferințe, apoi au sfințit prinoasele pregătite pentru această sărbătoare pentru cei răposați. Tot aici, pe dealul Chiciora s-a adus spre închinare, o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, de la mănăstirea Nicula.

     Ciumarca este și un bun prilej pentru locuitori de a-și revedea rudele venite de departe pentru care pregătesc mâncăruri de post.

     Cunoscută și sub denumirea de “moartea neagră”, ciuma a fost una dintre cele mai violente pandemii din istoria omenirii, în urma căreia ar fi pierit o treime din populația Terrei. Se pare că boala care ar fi izbucnit în Asia, s-ar fi răspândit în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Cu toate acestea, numeroși oameni de pe plaiurile noastre au fost tămăduiți prin rugăciunile Sfântului Nicodim de la Tismana, care, potrivit tradiției ar fi trecut prin aceste locuri și văzând suferința oamenilor s-a rugat pentru ei, îndemnându-i la post aspru și rugăciuni colective în zile de vineri.

       

Alexandra Dediu

Citeşte mai departe ...

Augustin Buzura 1Scriitorul Augustin Buzura a părăsit această lume, luni seara, la vârsta de 78 de ani. Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde şi un caracter, un om de atitudine, un om moral, a declarat, luni, academicianul Eugen Simion, citat de agerpres.ro."Acum, când el a dispărut - ce durere pe noi, ce tristeţe pentru lumea literară - ne dăm seama că Buzura a fost şi rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generaţia lui, generaţia '60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Şi tot ca ei şi ca alţii, el a făcut ca rezistenţa prin cultură, ceea ce noi am numit după '90 Rezistenţa prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar", a afirmat Eugen Simion.  

Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938, în localitatea Berința, din județul Maramureș.  Psihiatru, prozator, scenarist, eseist, Augustin Buzura a fost preocupat de-a lungul vremii nu doar de propria carieră, ci și de modalitățile prin care se poate crea un cadru în care să aibă dreptul la exprimare cât mai multe dintre vocile artistice ale țării, indiferent de orientarea, ideologia sau opțiunile estetice ale acestora.

Augustin Buzura a urmat cursurile preuniversitare la Liceul „Gheorghe Şincai”. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii, dar pasiunea pentru profunzimile naturii umane se va regăsi, ca un fir roșu, în toate romanele sale. A debutat cu volumul de nuvele „Capul Bunei Speranţe” în 1963. A publicat alte volume precum „Absenţii” (1970), „Feţele tăcerii” (1974), „Refugii” (1984), „Recviem pentru nebuni şi bestii” (1999) sau „Raport asupra singurătăţii” (2009).

Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate după scenarii de Augustin Buzura: „Orgolii” (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), „Pădureanca” (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), „Undeva în Est” (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul „Feţele tăcerii”). 

Din 1990 a fost președinte al Fundației Culturale Române. În 2003, prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române, a înființat Institutul Cultural Român – ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, dispunând de buget propriu și dotată cu institute culturale românești în străinătate –, al cărui președinte a fost până în 2005. Din 1992 a devenit membru al Academiei Române.

Citeşte mai departe ...

ajoVești importante pentru șomerii din județul Mehedinți! În vederea asigurării reconversiei profesionale,  în anul 2017 se vor desfășura  mai multe cursuri de formare profesionala in urmatoarele meserii si specialitati: barman, brutar, bucătar, camerista, coafor, cofetar-patiser, constructor montator structuri metalice, dulgher-tâmplar-parchetar, fierar-betonist, montator prefabricate, formator, frizer, mecanic întreținere și reparații, lucrător în comerț, lucrător în creșterea animalelor, lucrător în cultura plantelor, manager proiect, manichiurist-pedichiurist, ospătar/chelner, sudor, zidar-pietrar-tencuitor şi zugrav-tapetar-ipsosar-vopsitor. Aceste cursuri se organizează pentru ca şomerii înregistraţi în evidenţele AJOFM Mehedinţi (indemnizaţi şi neindemnizaţi) să dobândească noi aptitudini şi competenţe profesionale, care să-i ajute să-şi găsească mai repede şi mai uşor un loc de muncă.

Practic, orice şomer înregistrat la AJOFM se poate înscrie la unul din cursurile menţionate mai sus, iar în momentul în care grupele de participanţi vor fi formate, se vor demara activităţile de instruire teoretică şi practică.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd Carol I nr 3, telefon 0252/319029, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..">Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.. 

Citeşte mai departe ...

univ2Facultatea de Litere din Drobeta Turnu Severin are o ofertă educațională bogată pentru anul universitar 2017-2018. Între 17 și 22 iulie încep înscrierile pentru specializarea Limba și literatura română- O limbă și literatură modernă(engleză, franceză). Pentru specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar,  perioada de înscriere este cuprinsă între 17 și 21 iulie. În data 22 iulie se desfășoara proba eliminatorie la Pedagogia învățământului primar și preșcolar(PIPP). 

  • Admiterea la studii universitare de licenta se face pe bază de dosar, în ordinea descrescătoare a mediei de la bacalaureat.
  • Au drept de înscriere la concurs:
  • -   absolvenţii de liceu cu diplomă de  bacalaureat sau adeverinţă de absolvire pentru promoţia 2017;
  • -   studenţii care doresc să urmeze o a doua specializare;
  • -persoanele cu studii superioare care doresc sã obţină o a doua profesie specificã specializărilor Facultăţii de Litere.

Rezultatele se vor afișa în 24 iulie, iar confirmarea locurilor va avea loc în 25 și 26 iulie.

Pe lângă studiile universitare de licență, Facultatea de Litere din Drobeta Turnu Severin organizează cursuri masterale cu specializarea Consiliere educațională și dezvoltarea carierei.   Admiterea la studii universitare de masterat se face numai pe baza diplomei ce finalizează ciclul I de studii universitare. Admiterea la ciclul masteral se face prin probă scrisă, cu notă, din bibliografia şi tematica masterului, afişate pe site-ul Facultaţii de Litere. Perioada de înscriere la Masterat este cuprinsă între 11 și 12 septembrie, iar concursul de admitere se va desfășura în 13 septembrie. 

 

Actele necesare pentru înscriere:

La înscriere se depun actele în copie legalizată.

La înmatriculare se depune Diploma de bacalaureat în original şi nu se ridică pe perioada şcolarizării (vă  recomandăm să păstraţi la domiciliu copii legalizate).

PENTRU ADMITERE FACULTATE (LICENŢĂ/MASTERAT):

1. Dosar mapă;

2. Cerere de înscriere tip (în momentul înscrierii);

3. Diploma de bacalaureat - copie legalizată;

4. Foaia matricolă - copie legalizată;

5. Certificatul de naştere - copie legalizată;

6. Carte de identitate - copie;

7. Adeverinţă medicală eliberată de cabinetele medicale şcolare sau de medicul de familie (cu specificaţia medicului "apt pentru facultate") - original;

8. Acte doveditoare pentru candidaţii care solicită scutirea de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere (scutirea se aprobă doar pentru o singură universitate, facultate) - original;

9. Chitanţa doveditoare a achitării taxei de înscriere la concursul de admitere;

10. Candidaţii care sunt studenţi prezintă la înscriere adeverinţa de student cu situaţia şcolară încheiată (studenţi integralişti), adeverinţa (de student sau absolvent) privind forma de şcolarizare (buget sau taxă) - original;

11. Candidaţii care sunt absolvenţi de o altă facultate prezintă la înscriere copie legalizată după diploma de licenţă, copie legalizată după foaia matricolă sau suplimentul la diplomă;

12. Diploma de licenţă – copie legalizată (pentru MASTERAT);

13. Foaia matricolă/Supliment licenţă-copie legalizată (pentru MASTERAT);

14. Procură notarială pentru împuternicit (în cazul în care candidatul nu se prezintă personal la înscriere) - original.

- ATENŢIE! - PENTRU TOŢI CANDIDAŢII (ZI)

• Candidaţii respinşi trebuie să-şi ridice dosarul în termen de o lună de la afişarea rezultatelor finale. După această perioadă, dosarele se topesc.

 

Facultatea de Litere a Centrului Universitar Drobeta Turnu Severin este parte integrantă a Universității din Craiova. 

Citeşte mai departe ...

   DSC_3728.jpgPraznicul Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ținut anual în data de 8 iulie, a fost prilej de îndoită Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Giula, în Anul Mântuirii 2017: pe de o parte au fost cinstiți,așa cum se cuvine, acești martiri și mărturisitori ai credinței ortodoxe creștine care au trăit și pătimit pentru Hristos Domnul, la sfârșitul secolului al III-lea, pe teritoriul Patriei noastre,în vechea cetate Halmyris, iar din anul 2002 o părticică a Sfintelor lor Moaște a fost adusă și în această Catedrală; în același timp a fost aniversată împlinirea a 10 ani de slujire arhierească a Preasfințitului Părinte Siluan, care era hirotonit și întronizat tot în această Catedrală, ca Episcop al românilor ortodocși din Ungaria, în data de 8 iulie 2007.

În semn de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu, pentru acel ceas binecuvântat și pentru toate binefacerile revărsate cu îmbelșugare asupra Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Chiriarhul locului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și oaspete de seamă la acest eveniment, precum și cu clericii Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Au participat, de asemenea, conducători ai instituțiilor românești din Giula, ca de pildă Domnul Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Doamna Mariana Negrău Vetro, Directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Doamna Maria Gurzău Czeglédi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și alte cadre didactice de la acest Liceu, Domnul Marius Gabriel Lazurcă, Ambasadorul României la Budapesta și Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Domnul Mihai Cerhati, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Giula, Doamna Eva Iova Șimon, Directorul și Redactorul Șef al Săptămânalului „Foaia Românească” din Giula, Doamna Delia Covaci, Directorul Executiv și Redactorul Șef al Publicației „Cronica”, a AȚRU, Domnul Tiberiu Boca, Redactor la Emisiunea în limba română „Ecranul nostru” a Studioului Teritorial al MTV1, din Seghedin, Doamna Margareta Tat, Primarul Micherechiului, Doamna Elvira Ardelean, Primarul localității Otlaca Pustă, Doamna Ana Netea Benia, Directorul Școlii Generale Românești din Micherechi și Doamna Director Adjunct Ana Ruja, membrii Consiliului și Adunării Eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, călugării și călugărițele de la Centrul Eparhial și de la Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Budapesta, alte oficialități și mai mulți credincioși, din Giula, împrejurimi și din localități aparținând acestei Episcopii. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri teologi de la Facultatea și Seminarul Ortodox din Arad, iar cuvântul de învățătură al zilei a fost rostit, la vremea potrivită, de Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, care a săvârșit și slujba de „Te Deum”, îndată după Sfânta Liturghie, în semn de mulțumire pentru ajutorul și purtarea de grijă arătate de Bunul Dumnezeu asupra Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în răstimpul celor 10 ani de arhipăstorire a Preasfințitului Părinte Siluan. Câteva dintre realizările mai importante din această perioadă, au fost prezentate apoi de Părintele Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei, care a vorbit despre rolul Bisericii Dreptmăritoare Române în viața oricărei comunități românești, din Țară și de dincolo de hotarele ei, despre realizările edilitare și gospodărești, ca de pildă despre restaurările de biserici (Catedrala Episcopală din Giula, Capela și Așezământul Monahal din Budapesta, bisericile din Giula Mică, Apateu, Micherechi, Chitighaz, Otlaca Pustă, Săcal, Jaca, Crâstor, etc.) sau unele edificii bisericești noi (Muzeul, sau Expoziția Muzeală Permanentă de la Giula, Altarul de vară din lemn și ansamblul de la Catedrala din Giula, de la Otlaca Pustă și Apateu, precum și Paraclisul românesc care a fost amenajat de curând în incinta hotelului „Forrás”, din Seghedin, este închinat Buneivestiri a Maicii Domnului și Sfântului Cuvios Siluan Atonitul, va fi inaugurat în ziua următoare (în Duminica a V-a după Rusalii, în 9 iulie 2017) și va deveni locașul de cult al românilor din acest oraș universitar, în care funcționa până în prezent doar o biserică sârbească, etc.).

De asemenea, au fost evocate și întărirea relațiilor cu Eparhii, biserici și mânăstiri din România, sau pelerinajele efectuate acolo, care au fost deosebit de profitabile, din punct de vedere spiritual și al întăririi identității naționale; programele culturale adresate întregii Eparhii, ca de pildă Festivalul de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”, ajuns la cea de a IX-a ediție și organizat împreună cu numeroase Centre de Cultură Județene din România, sau programele adresate elevilor și tinerilor, menționând aici Taberele de Religie, din Ungaria și România și pe cele de Iconografie, de la Jaca, Budapesta, sau Otlaca Pustă.

Un cuvânt de mulțumire a fost rostit apoi și de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care și-a exprimat recunoștința față de Bunul Dumnezeu, pentru chemarea făcută și ajutorul acordat, părinților săi, care l-au adus pe această lume, Ierarhilor care și-au pus amprenta pe viața sa, între care se numără Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul pentru Germania, Europa Centrală și de Nord, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și fost Chiriarh al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, predecesorul său și frate de călugărie, sau Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și fost Secretar Eparhial al Episcopiei din Ungaria, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, prezent la această manifestare, dar și față de toți colaboratorii săi apropiați din Ungaria, între care la locul cel mai de cinste se numără preoții, diaconii, monahii și monahiile, de la Centrul Eparhial și din celelalte unități componente ale Eparhiei și care au lucrat, cu toții, spre slava lui Dumnezeu și în folosul credincioșilor și al comunității românești din Ungaria. Mulțumire deosebită a fost adusă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru purtarea de grijă părintească și sprijinul acordat constant acestei Eparhii și tuturor românilor, din Țară și din diaspora, dar și reprezentanților corpului diplomatic român, conducătorilor instituțiilor românești din Giula, Budapesta și alte localități, reprezentanților presei românești, scrise și audio-vizuale, din Ungaria și România și tuturor celor care i-au fost aproape, în această perioadă.

Toți cei prezenți au fost invitați apoi și la o agapă comună, oferită din partea Episcopie, la acest moment aniversar.

Comunitatea românească din Ungaria are un trecut istoric, fiind consemnată deja în anul 1651, în manualele de istorie bisericească, prezența și lucrarea Mitropolitului Sofronie, al Cetăților Lipova și Giula;comunitatea ortodoxă a încercat să se organizeze după trasarea noilor granițe, în urma Tratatului de Pace de la Trianon, din anul 1920 și a reușit acesta, la nivel eparhial, sau mai degrabă vicarial, începând din anul 1946, dar a avut un Episcop Eparhiot, în fruntea ei, doar din anul 1999, prin persoana Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec, care a condus destinele acestei Eparhii vreme de 8 ani (1999-2007) și a organizat-o, devenind apoi Episcopul Oradiei. Din anul 2007 și până în prezent, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria este Preasfințitul Părinte Siluan Mănuilă.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Citeşte mai departe ...

vioara 1Cursuri de excelență de vioară și violă vor fi oferite de celebrul violonist, Alexandru Tomescu, tinerilor din comunitățile românești. Alături de Alexandru Tomescu, în acest demers, se află și violistul Ladislau Cristian Andriș. Cursurile fac parte din evenimentul numit "Masterclass Enescu Experience", aflat la cea de-a treia ediție, ce se va desfășura la Mihăileni, în județul Botoșani. Perioada de desfășurare este 17-23 iulie. 

Studiul sub îndrumarea artiştilor români, precum şi studiul operei şi personalităţii marelui muzician român George Enescu constituie paşi importanţi în reconstruirea identitaţii culturale româneşti, a comunităţilor din care provin tinerii muzicieni.

Tinerii violonişti si violisti vor studia cu reputaţi profesori si artişti şi vor avea posibilitatea de a participa la concerte, având oportunitatea de a reprezenta comunitatea românească în viaţa muzicală internaţională și de a promova valorile şi cultura românească peste hotare.

Citeşte mai departe ...

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1