Trimite-ne stirea ta!
Flavius Stoican își va lăsa mustață! Este promisiunea sa dacă salvează echipa de la retrogradare. Severineanul are o misiune imposibilă la Pandurii, dar are încredere că tinerii săi fotbaliști pot produce surpriza. Vineri seara au demonstrat în fața Iașiului că au tăria de a lupta cu șanse reale în îndeplinirea obiectivului.
Cu o echipă neexperimentată, formată din jucători foarte tineri, Pandurii Târgu Jiu a remizat în primul meci al anului din Liga I, scor 1-1, cu CSM Poli Iași. Antrenorul Flavius Stoican a declarat că este mulțumit de atitudinea echipei, dar și de rezultat. De asemenea, a evidențiat starea bună a gazonului.
„Este primul meu meci oficial ca antrenor pe acest teren și sunt bucuros că nu am pierdut. Am avut emoţii, recunosc. Pe această cale vreau să le mulțumesc oamenilor care s-au ocupat de suprafața de joc pentru că la începutul săptămânii se punea problema dacă se va putea disputa meciul în condiții favorabile. Sunt oameni care au pus suflet și sunt convins că acum se bucură că această echipă nu cedează. Am întâlnit cea mai bună echipă din zona play-off-ului, care are omogenitate și jucători valoroși. Băieţii mei au alergat, au fost determinaţi şi nu au cedat, chiar dacă au fost conduşi. Este un rezultat de moral pentru noi care ne dă încredere”, a declarat Flavius Stoican, antrenor Pandurii Târgu Jiu.
Își schimbă lookul!
Cu doar 18 puncte în campionat, Pandurii este cotată cu șanse reduse de a se salva de la retrogradare, însă gorjenii cred în șansa lor. Antrenorul severinean a dezvăluit ce nebunie ar face dacă reușește ca la finalul sezonului să mențină echipa gorjeană în prima ligă.
„Dacă ne vom salva de la retrogradare o să mă vedeți cu mustăcioară! Nu am avut niciodată și nu știu cum voi arăta, dar îmi voi lăsa o mustăcioară din aia stufoasă”, a spus cu zâmbetuul pe buze tehnicianul gorjenilor.
În diputa de pe Municipalul severinean, ieșenii au deschis scorul prin Vasile Gheorghe în minutul 60, iar gazdele au egalat prin Negruț, cu 10 minute înainte de final, după o greșeală imensă a lui Mihalache.
Pentru şomerii din Mehedinţi, în anul 2017, se vor organiza 51 de cursuri de calificare şi recalificare, pentru dobândirea unor noi abilităţi, care să-i ajute să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. Reprezentanţii AJOFM Mehedinţi au anunţat că aceste cursuri de formare profesională vor viza următoarele meserii: administrator pensiune turistica (2 cursuri), agent securitate (3 cursuri), baby sitter, barman (2 cursuri),brutar (2 cursuri), bucatar (3 cursuri), camerista (2 cursuri),coafor, cofetar-patiser,comerciant-vanzator marfuri alimentare (2 cursuri), comunicare in limba engleza, comunicare in limba germana, constructor montator structuri metalice, dulgher-tamplar-parchetar (2 cursuri),fierar-betonist montator prefabricate,formator, frizer (2 cursuri), ingrijitor batrani la domiciliu, inspector sanatate si securitate in munca, inspector resurse umane, instalator instalatii tehnico-sanitare si gaze, mecanic intretinere si reparatii, lucrator in comert (4 cursuri), lucrator in cresterea animalelor, lucrator in cultura plantelor, manager proiect (2 cursuri),manichiurist-pedichiurist, operator introducere, validare si prelucrare date (2 cursuri), ospatar/chelner (3 cursuri),sudor,zidar-pietrar-tencuitor (2 cursuri) şi zugrav-tapetar-ipsosar-vopsitor.
Şomerii se pot înscrie la oricare dintre cursurile menţionate mai sus, iar în momentul în care grupele de participanţi vor fi formate, vor fi demarate activităţile de instruire teoretică şi practică.
Pentru anul 2017, conform planului de formare profesională, vor beneficia de servicii de calificare/recalificare gratuite cel puţin 980 şomeri înregistraţi si 28 detinuti în meserii solicitate pe piaţa muncii, aceste forme de pregătire urmând a fi organizate prin Centrul Regional de Formare Profesională Mehedinti.
Toate cursurile de formare profesională se organizează cu monitorizare pe o perioadă de 12 luni de la data absolvirii, perioadă în care şomerii absolvenţi trebuie angajaţi într-un procent de cel puţin 30%.
Jandarmii mehedințeni şi voluntarii filialei de Cruce Roşie Mehedinți au împărţit pachete alimentare în localitatra Gârla Mare. Acţiunea a fost posibilă în urma colectării de alimente prin intermediul proiectului „Banca de alimente“ şi a vizat distribuirea de pachete pentru 40 de familii cu venituri reduse.
Oamenii au primit cu brațele deschise pachetele alimentare aduse de reprezentanții Crucii Roșii. La acțiune au participat și jandarmii mehedinteni, care au sprijinit acțiunea de distribuire a ajutoarelor umanitare destinate persoanelor cu posibilități materiale reduse. Astfel, prin grija reprezentanților și voluntarilor Crucii Roșii, 40 de familii din localitate au primit pachete consistente, conținând alimente neperisabile, necesare traiului zilnic. Alimentele donate au fost achiziționate prin intermediul proiectului Banca de Alimente și colaboratorii Crucii Roșii, filiala Mehedinți.
În toamna anului viitor, lângă Flavius Stoican, Drobeta-Turnu Severin ar trebui să aibă un al doilea antrenor în Liga I. Este vorba despre Valeriu Tița, care face parte oficial dintre cei 30 de tehnicieni al cursului ce va începe în luna februarie.
La Școala Federală de Antrenori s-au prezentat aproximativ 50 de candidaţi (România şi străinătate), care au concurat pentru 20 de locuri în faza iniţială, fiind aprobate ulterior de către UEFA, suplimentar, încă 10 locuri. Valeriu Tița nu a avut nicio emoție la examenul de admitere pentru licența UEFA Pro. Cu 197 de puncte, severineanul în vârstă de 50 de ani a fost al doilea pe listă, în spatele lui Aurel Țicleanu (219 puncte), dar în fața unor nume precum Cosmin Bărcăuan, George Ogăraru, Nicolae Dică, Adrian Mihalcea sau Laurenţiu Diniţă. Punctajul a fost obţinut pentru activitatea de antrenor, jucător, perfecţionări, licenţă şi vechime.
CV impresionant în fotbalul din deșert
Dacă în România a antrenat doar echipe mehedinţene: FC Drobeta (Liga a II-a), Dierna Orşova şi Minerul Mehedinţi Valea Copcii (Liga a III-a) și CS Termo Drobeta (Liga aIV-a), Tița are o carte de vizită impresionantă în fotbalul arab. Severineanul a pregătit opt formații din zona Golfului, cea mai importantă realizăre fiind câștigarea Cupa Asiei AFC, în 2010, cu echipa siriană Al Ittihad Aleppo, echivalentul Europa League. De asemenea, a pregătit naționala Siriei la ediția din 2011 a Cupei Asiei pe națiuni.
Cea mai înaltă calificare pentru un antrenor
Cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA PRO se întind pe durata unui an şi nouă luni. Taxa de înscriere este de 4.000 de euro și, în plus, antrenorii vor fi nevoiţi să efectueze un stagiu de o săptămână la un club european de top.Absolvenţii acestui curs vor avea posibilitatea să antreneze, din postura de principal, cluburi de primă ligă, din orice ţară afiliată UEFA şi FIFA, inclusiv la echipele naţionale de juniori, tineret şi seniori. Acesta este cel mai înalt grad pe care îl poate obţine un antrenor de carieră.
O plimbare prin parcul orașului s-a dovedit a fi un episod periculos pentru un orșovean de 31 de ani. Bărbatul a fost la un pas de tragedie, după ce s-a aventurat pe Dunărea înghețată pentru a salva un câine. Curajul său era să îl coste viața, însă pompierii au salvat situația.

Orșoveanul se afla în zona restaurantului Pescărușul din Orșova, când a văzut câinele în pericol. Nu a stat pe gânduri și a intrat în Dunăre, dar gheața a cedat sub greutatea sa, astfel că a devenit victimă, din salvator. Norocul său a fost că o altă persoană a văzut tot și a sunat la 112. Totul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 19.20.
„La locul evenimentului s-au deplasat nouă salvatori din cadrul Detaşamentului Orşova cu o autospecială şi o ambulanţă S.M.U.R.D. La sosirea forţelor, persoana se afla la circa 15 m de mal, conştientă, prezentând risc de hipotermie, din cauza temperaturii scăzute a apei. Salvatorii au intervenit prompt, unul dintre ei, întins pe o targă prelată, echipat corespunzător, cu vestă de salvare, asigurat de pe mal cu două cordiţe de salvare de către restul echipajului, s-a deplasat, pe suprafaţa îngheţată a apei, până la bărbat, a reuşit să-l scoată din apă şi l-a dus în siguranţă la mal, ulterior salvând şi câinele prin acelaşi procedeu”, a declarat plt. Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost predat unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe din municipiul Orşova.
După un 2016 perfect, Prințesa Războinică a Olteniei începe noul an cu mari așteptări. Prima luptă a sezonului pe care Diana Belbiță o va disputa va fi, cel mai probabil, chiar un meci de titlu, în luna martie, în promoția RXF.

Mehedințeanca Diana Belbiță vrea cu ardoare titlul de cea mai bună luptătoare din România. Evoluțiile o îndreptățesc, mai ales că anul trecut a reușit victorii pe linie în țară, dar și în una din cele mai importante promoții de MMA din Europa.
„Mă bucur să încep anul în forță. Am avut un parcurs foarte bun în ultima perioadă, dar asta, în mare măsură, datorită staffului și condițiilor de antrenament de la Oradea. Din vitrina cu trofee, cel mai mult îmi lipsește o centură, de aceea îmi doresc foarte mult o victorie în luna martie, după o perioadă de pregătire foarte intensă. Nu contează numele adversarei pentru că nu îmi este teamă de nimeni. Sunt convinsă că 2017 va fi un sezon plin de evenimente și am mari așteptări. Îmi voi urma visul de a pătrunde în galele UFC și pentru asta vreau să îmi adjudec mai întâi, centrura RXF”, a mărturisit luptătoarea Diana Belbiță, care, de aproape un an de zile, s-a mutat din Drobeta-Turnu Severin în Oradea, pentru a se antrena la Centrul de Arte Marțiale Mixte „Alexandru Lungu”.
Se dedică total pentru meciul de titlu
Pentru a-și atinge obiectivle, luptătoarea originară din județul Mehedinți urmează un program strict de pregătire. Sacul de box a devenit cel mai bun prieten, însă prerformanța cerere sacrificii.
„Chiar și în perioada sărbătorilor de iarnă am preferat să rămân aici pentru a nu întrerupe pregătirea, știind că urmează un an important pentru mine, deși mi-aș fi dorit să fiu alături de familia mea. Sunt foarte mulțumită de ceea ce fac chiar dacă nu este ușor, este ceea ce îmi doresc. România este încă la început în ceea ce privește sporturile de contact, asta și din cauză că nu există sprijin din partea celor cu putere financiară, iar până nu vom obține un astfel de sprijin, va fi foarte greu pentru sportivii români să lupte de la egal la egal cu cei din afară”, a mai spus Belbiță.
Diana Belbiță a mai luptat o dată pentru centura RXF, în iunie 2015, la Cluj-Napoca, când a pierdut în fața Cristinei Stanciu, adversară pe care și-o dorește într-o revanșă. RXF 26 va fi o gală care, pe lângă centura la categoria feminină, își va desemna mai mulți campioni.