Trimite-ne stirea ta!
Adresarea de expresii jignitoare, refuzul de legitimare, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, practicarea prostituției sunt fapte pentru care jandarmii mehedințeni au aplicat sancțiuni contravenționale în perioada 12-15 august. În intervalul menționat, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale(6 amenzi și 3 avertismente) în valoare totală de 2200 lei.
Peste 80 de jandarmi au fost angrenați în misiuni de asigurare și menținere a unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice, religioase sau sportive organizate în municipiul Drobeta Turnu Severin și în județul Mehedinti.
Jandarmii au fost constituiți în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, patrule auto și echipe operative de prevenire și combatere a faptelor antisociale, pentru descurajarea infractorilor și soluționarea în mod operativ a sesizarilor primate din partea cetățenilor.
Problema încălzirii locuințelor, la iarnă, pare ultimul subiect la care s-ar gândi locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin, în plină caniculă. Cu toate acestea, subiectul este fierbinte, atât la propriu, cât și la figurat, pentru că reședința județului Mehedinți se confruntă cu situația de a nu putea asigura agentul termic în locuințe. De altfel, sunt luni de zile, de când apa caldă lipsește la robinete. Problemele au apărut după ce Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, care asigura apa caldă și căldura, la Drobeta Turnu Severin, a intrat în faliment și și-a închis porțile. Autoritățile locale s-au văzut în imposibilitatea de a mai furniza agent termic către populație. Situația trenează de aproape 2 ani. De curând, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a anunțat pe rețelele de socializare că, pentru la iarnă, s-a găsit o soluție de rezolvare a problemei. Astfel, pe pagina sa de Facebook, Marius Screciu afirmă că "asociația creditorilor RAAN a aprobat contractul de închiriere a capacităților de producere, transport și distribuție pe o perioadă de 2 ani". Potrivit lui Marius Screciu, severinenii vor avea căldură în locuințe începând cu 1 noiembrie. Așadar, în iarna 2017-2018, agentul termic va fi asigurat tot de la RAAN, iar la fel ca anul trecut, combustibilul folosit va fi păcura. De câteva luni, la Drobeta Turnu Severin, au loc lucrări pentru realizarea rețelei de gaz, astfel încât tot orașul să fie racordat la gaz, în următorii 2 ani.
Data 8 august a fost una cu ghinion pentru mulți șoferi mehedințeni. Polițiștii rutieri au aplicat aproape 90 de sancțiuni pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, poliţiştii au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației şi au aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27840 de lei, dintre care 14 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză şi pentru consum de alcool. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare şi două seturi plăcuţe cu numere de înmatriculare.
Poliţiştii rutieri au acţionat pe întreaga reţea de drumuri în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere și pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Angajații AJOFM Mehedinți vor sta mai mult la serviciu în zilele următoare. Pentru recuperarea zilei de 14 august 2017, declarată zi nelucrătoare prin Hotărâre de Guvern, reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță că aceasta se va recupera de către salariații AJOFM Mehedinți prin prelungirea programului de lucru după cum urmează :
- in perioada 07.08.2017- 10.08.2017, cu o ora/zi, pina la ora 17.30 ;
- in perioada 16.08.2017-17.08.2017 si 21.08.2017-22.08.2017, cu o ora/zi, pina la 17.30 ;
- in data de 23.08.2017, cu o jumatate de ora, pina la 17.00.
PS Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria va prelua temporar conducerea Episcopiei Dacia Felix din Serbia. Astfel, în 1 august, PS Siluan a slujit împreună cu preoții Episcopiei Dacia Felix, în Catedrala Orotodoxă Română din Vârșeț, Serbia. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotārât sā-i încredinteze si conducerea Episcopiei ,, Dacia Felix" a românilor din Serbia, ca urmare a retragerii pentru un an, pe motive de sānātate a PS Daniil Stoenescu.
Șerbana Kiss-Meiroșu
PS Siluan, Episcopul Românilor Ortodocsi din Ungaria, pe data de 1 August 2017 ora 10:00 va sluji împreunā cu preotii Episcopiei ,,Dacia Felix", în Catedrala Ortodoxā Românā din Vârset, Serbia.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotārât sā-i încredinteze si conducerea Episcopiei ,, Dacia Felix" a românilor din Serbia, ca urmare a retragerii pentru un an, pe motive de sānātate a PS Daniil Stoenescu.
Un socialist cu cetăţenie română din Parlamentul Republicii Moldova, Anatoli Labuneţ, îl înjură public pe Anatol Şalaru, fostul ministru al Apărării, pentru criticile acestuia la adresa președintelui Igor Dodon, privind intenţia de a-i decora pe separatiştii din Transnistria cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la declanşarea „Operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru”. Şalaru a menţionat că şeful statului „va săvârşi o nouă crimă”. Ca replică, deputatul PSRM Anatoli Labuneţ l-a numit pe fostul ministru al Apărării „sukă [căţea] pro-română”, spunându-i să plece „acasă, în România”, împreună cu Traian Băsescu şi Ana Guţu”, scrie deschide.md.
„Intenția lui Igor Dodon de a decora militarii ruși și cei transnistreni este o nouă crimă și o gravă jignire la adresa celor care și-au dat viața, luptând pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova. Până acum, nu am văzut ca Igor Dodon să decoreze pe nimeni din cei care au apărat integritatea Republicii Moldova. Nu am văzut să facă un gest de compasiune pentru mamele care și-au pierdut fiii, către copiii care și-au pierdut tații uciși tocmai de cei pe care Dodon îi decorează astăzi”, a scris Anatol Șalaru.
În replică, Labuneţ a scris un comentariu la postarea lui Şalaru: „Șalari, suka [cățea] pro-română. Cât timp vei tulbura Moldova noastră? De mânuță cu basik [Traian Băsescu] și guțu [Ana Guţu], acasă în România”, a scris el.
Trebuie relevat că, în afară de Labuneţ, mai mulţi deputați socialiști dețin cetățenia română. Amintim că în urma alegerilor parlamentare din 2014 Igor Dodon, pe atunci președinte al PSRM, a declarat că deputații PSRM, care dețin altă cetățenie decât cea moldovenească, au scris cerere pentru a renunţa la ea. Totuși, potrivit Autorității Naționale pentru Cetățenie din România, niciun deputat socialist nu a depus vreo cerere în acest sens.
Astfel, cetățenia română este deținută de cinci deputați din PSRM:
– Anatolie LABUNEȚ (n. 06.09.1956);
– Alla DOLINȚĂ (n. 25.04.1969);
– Corneliu FURCULIȚĂ (n. 30.06.1969);
– Radu MUDREAC (n. 01.05.1973);
– Ghenadi MITRIUC (n. 05.08.1968).
sursa: Jurnal de Chișinău
Anatol Șalaru, fostul ministrul al Apărării din Republica Moldova, demis de președintele Igor Dodon din cauza opțiunilor pro-europene pe care le afișa, adresează un îndemn unioniștilor basarabeni să iasă din nou în stradă, chiar dacă ultima dată au fost alungați. Șalaru a postat pe pagina de facebook un mesaj pentru cetățenii moldoveni nemulțumiți de actuala conducere a țării.
Partidul Unității Naționale invită membrii, simpatizanții formațiunii și toți cetățenii Republicii Moldova să participe duminică, 30 iulie, la mitingul pașnic organizat de către Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr.
Alianța dintre Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon prin intermediul expresiilor lor politice, PD și PSRM, au dus țara în pragul izolării internaționale decuplând, prin nerespectarea recomandărilor instituțiilor europene, Republica Moldova de vectorul european îngropând astfel orice perspectivă de dezvoltare.
Partidul Unității Naționale solicită Parlamentului Republicii Moldova să anuleze legea votului mixt și să revină la sistemul proportional. Neanularea sistemului mixt va genera decredibilizarea, izolarea și transformarea Republicii Moldova într-o Cubă a Europei cu efecte dezastruase pentru toți cetățenii noștrii care, riscă sa piardă facilitățile oferite de Acordul de asociere cu UE, inclusiv anularea regimului liberalizat de vize.
Lotul național de natație al României a fost întâmpinat la Budapesta de Misiunea diplomatică română. În data de 25 iulie, Ambasadorul României la Budapesta şi colectivul Misiunii au primit vizita conducerii delegaţiei României la Campionatele Mondiale de Nataţie (FINA) aflate în curs de desfăşurare în Ungaria. Delegaţia sportivă din România a fost condusă de Silviu Anastase, însoțit de Camelia Potec, campioană la Jocurile Olimpice de la Atena şi președinte al Federaţiei Române de Nataţie și Pentatlon modern.
Campionatele Mondiale de natație, eveniment desfășurat sub egida FINA, sunt găzduite, în acest an, de capitala Ungariei, Budapesta. Un total de 76 de seturi de medalii se vor pune în joc, la șase discipline distincte: înot, sărituri în apă, polo pe apă, înot în ape deschise, înot sincron și sărituri de la mare înălțime. România participă, la această competiție majoră, cu șase sportivi. Anca Șerb va participa la probele de trambulină 1 și 3 metri, iar Aurelian Dragomir va concura la platformă 10 metri. Cei doi vor fi în lista concurenților, la proba pe echipe, în numele României. Înotătorii se vor întrece, la Danube Arena, între 23 și 30 iulie. Din partea României participă Marius Radu, 50 metri liber, Alin Coste, 100 metri liber, Bogdan Scarlat 1500 metri și Alin Artimon 400 metri.
În total, la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta, vor participa sportivi din 180 de țări, de pe toate continentele.
Informațiile apărute în presă precum că soția liderului de la Tiraspol, Svetlana Krasnosleski, ar avea cetățenie română nu a trezit agitație în rândul locuitorilor regiunii transnistrene. Și asta pentru că cetățenia multiplă este o practică comună pentru locuitorii din stânga Nistrului, scrie presa rusească.
Potrivit dniester.ru, mulți dintre locuitorii regiunii separatiste pe lângă pașapoartele locale, dețin și pașapoarte ucrainești, rusești sau moldovenești. În același timp, zeci de mii de locuitori din zonă sunt cetățeni ai Bulgariei și României.
Pentru a obține cetățenia română trebuie să dai jurământ de loialitate față de statul român, fapt care nu-i împiedică pe locuitorii regiunii transnistrene să apeleze la serviciile consulare pentru a-și face documentul, întrucât au scopul de a pleca în țările UE la muncă. Mulți dintre aceștia se angajează în construcții, asistență medicală sau îngrijesc de bătrâni.
În regiunea separatistă nu mai persistă niciun sentiment antiromân, așa cum a fost după primii ani de la conflictul militar dintre 1991-1992.
Pașaport românesc le oferă posibilitatea acestora să lucreze în Europa, inclusiv în țările nordice, cu salarii mari. Pentru obținerea pașapoartelor românești este necesar ca rudele, indiferent de naționalitate să fi trăit pe teritoriul regiunii transnistrene în perioada de până la 1940, se arată în articol.
Scriitorul Augustin Buzura a părăsit această lume, luni seara, la vârsta de 78 de ani. Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde şi un caracter, un om de atitudine, un om moral, a declarat, luni, academicianul Eugen Simion, citat de agerpres.ro."Acum, când el a dispărut - ce durere pe noi, ce tristeţe pentru lumea literară - ne dăm seama că Buzura a fost şi rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generaţia lui, generaţia '60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Şi tot ca ei şi ca alţii, el a făcut ca rezistenţa prin cultură, ceea ce noi am numit după '90 Rezistenţa prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar", a afirmat Eugen Simion.
Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938, în localitatea Berința, din județul Maramureș. Psihiatru, prozator, scenarist, eseist, Augustin Buzura a fost preocupat de-a lungul vremii nu doar de propria carieră, ci și de modalitățile prin care se poate crea un cadru în care să aibă dreptul la exprimare cât mai multe dintre vocile artistice ale țării, indiferent de orientarea, ideologia sau opțiunile estetice ale acestora.
Augustin Buzura a urmat cursurile preuniversitare la Liceul „Gheorghe Şincai”. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii, dar pasiunea pentru profunzimile naturii umane se va regăsi, ca un fir roșu, în toate romanele sale. A debutat cu volumul de nuvele „Capul Bunei Speranţe” în 1963. A publicat alte volume precum „Absenţii” (1970), „Feţele tăcerii” (1974), „Refugii” (1984), „Recviem pentru nebuni şi bestii” (1999) sau „Raport asupra singurătăţii” (2009).
Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate după scenarii de Augustin Buzura: „Orgolii” (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), „Pădureanca” (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), „Undeva în Est” (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul „Feţele tăcerii”).
Din 1990 a fost președinte al Fundației Culturale Române. În 2003, prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române, a înființat Institutul Cultural Român – ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, dispunând de buget propriu și dotată cu institute culturale românești în străinătate –, al cărui președinte a fost până în 2005. Din 1992 a devenit membru al Academiei Române.