Trimite-ne stirea ta!
Zilele trecute, Râmnicu Sărat a găzduit Cupa României la box feminin. În ring au urcat cele mai talentate sportive din ţară la toate categoriile de vârstă – junioare, tineret şi senioare. CSM Drobeta a participat cu șase sportive și toate au revenit acasă cu medalii. Datorită prestaţiilor din ring, două din pugilistele pregătite de maestrul Dumitru Cipere sunt în cărţi pentru a reprezenta România la Campionatul European.

Boxul severinean este ţinut de câţiva ani la un standard ridicat datorită reprezentantelor sexului frumos. Și la prima competiție din 2017 au contabilizat rezultate deosebite: două medalii de aur, două de argint și două de bronz. Din „plutonul” de șase sportive aflate în ringul de la Râmnicu Sărat, toate au demonstrat că ştiu să dea bine cu pumnii. Dumitru Cipere a reuşit performanţa de a avea patru sportive în finală! Aurul a fost adus de Mădălina Surugiu (cat. 66 kg – junioare) și Ștefania Lazăr (cat. 57 kg - tineret), medaliile de argint au revenit pugilistelor Iuliana Moise (cat. 66 kg - junioare) și Ionela Ungreanu (cat. 57 kg - senioare), în vreme ce bronzurile au fost adjudecate de Vasilica Negoițescu (cat. 52 kg - junioare) și Mirela Zaharescu (cat. 54 kg - senioare).
„Sunt mulțumit de prestația lor. Practic, toate fetele cu care am fost la Cupa României, au adus clubului o medalie. Rezultatele sunt o răsplată a muncii și seriozității lor, dar și datorită faptului că am efectuat, la începutul anului, un stagiu de pregătire la Slatina cu fetele de la Centrul olimipic. Toate sunt fete promițătoare, cele care sunt la început, iar cele vechi au cucerit în fiecare an medalii. Pentru Zaharescu și Ungureanu a fost prima competiție la Senioare și au luat medalie. La fel și pentru Mădălina Surugiu, dar la debut, o fată promițătoare născută în anul 2002. De altfel, Surugiu și Lazăr au șanse mari să participe la Campionatul European, din luna mai. Sperăm ca și Federația să dea drumul la finanțare pentru că noi, ca și club, nu ne permitem să trimitem pe banii noștri fetele la astfel de competiții”, a precizat Dumitru Cipere, antrenorul secției de box de la CSM Drobeta.
Luptă pentru un loc în lotul național
Pugilistele Ștefania Lazăr și Mădălina Surugiu vor participa, la Tulcea, la selecția din care va fi alcătuit lotul tricolor ce va merge, în luna mai, la Campionatul European Tineret și Junioare.
„Începem şi anul 2017 cu rezultate bune, medalii care sunt un imbold pentru a obține rezultate importante și la celelalte competiții. Sperăm ca fetele să fie cooptate în lotul naţional şi să reprezinte România la Campionatul European. Să nu uităm că în vara anului 2014, Ionela Ungureanu a devenit vicecampioană continentală, deci nimic nu este imposibil”, a declarat Eusebio Urucu, directorul de la CSM Drobeta.
La Cupa României de Box Feminin au participat peste 150 de sportive din toată țara .
Cu pași mărunți, dar siguri, Diana Belbiță își atinge obiectivele care să o propulseze în lumea bună a sporturilor de contact. Luptătoarea din Mehedinți a fost invitată să se bată, în luna mai, în meciul care va decide cea mai bună luptătoare de MMA de pe continent! Adversară îi va fi o braziliancă valoroasă, cu o carte de vizită de temut.

Sezonul 2017 poate fi cel mai important din cariera luptătoarei legitimate la clubul bihorean deținut de Sandu Lungu. Atât pe plan intern, cât și extern are șansa de a arăta, la cel mai înalt nivel, de ce este în stare. Dacă pentru meciul de centură pentru România încă nu a primit o dată exactă, sportiva se bate pentru un titlu și mai strălucitor. Este vorba despre centura contonentală. Duelul va fi în cadrul galei „Colosseum” din Polonia. Se anunță în adevăratul sens al cuvântului un amfiteatru roman, precum în Antichitate, localizat în incinta unui stadion de 60.000 de locuri. Belbiță va avea un duel infernal, cu o sportivă bine cotată și cu experiență mult mai mare, însă își canaliza toate energiile pentru a-și urma visul de a fi faimoasă în sporturile de contact.
„Un meci pentru o centură internațională este un vis la care am sperat încă de când am început sportul. Promotorul KSW (n.r. Konfrontacja Sztuk Walki) mi-a oferit ocazia de a lupta într-un meci care va decide cea mai bună luptătoare de MMA din Europa, la categoria 57 kg. Adversara mea, Ariane Lipski, este puternică, cu un palmares bogat în victorii și KO-uri, dar atunci când te bagi la bătaie nu mai contează foarte mult statistica. Este un moment important pentru mine din care sper să ies cu fruntea sus. De când am aflat despre gală mă pregătesc cu gândul la meciul, din vară, de la Varșovia”, a dezvăluit luptătoarea Diana Belbiță.
Pleacă cu șansa a doua
Cu 8 dueluri câștigate, 6 prin KO, Ariane Lipski este considerată favorită în acest meci, dar ambiția specifică oltenilor îi dă aripi Dianei. Mai mult, consideră că presiunea cade pe umerii braziliencei deoarece toată lumea așteaptă să contabilizeze o nouă victorie.
„Poziția de outsider mă motivează deoarece vreau să arăt că optimismul, munca și ambiția unei românce pot demola orice obstacol. De asemenea, foarte important e și prestigiul României. Pentru mine nimic nu este special ca sentimentul pe care îl am atunci când îmi reprezint țara și pe toți cei care sunt alături de mine (familie, prieteni, colegi, antrenori). Îmi place să cred că, prin ceea ce sunt și ceea ce fac, cei din afara granițelor noastre își crează o imagine reală despre români. Mulți nu știu mai nimic despre România sau au idei preconcepute și mă bucur enorm să fiu un exemplu pozitiv”, mărturisește sportiva.
Cu un palmares de 8 victorii și două înfrângeri în MMA, Diana Belbiță și-a făcut debutul în KSW cu un succes prin decizie unanimă în fața Katarzynei Lubonska. Gala „Colosseum” va avea loc pe 27 mai, la Varșovia.
În premieră pentru Drobeta-Turnu Severin, reprezentanții Federației de Minifotbal din România au hotărât ca organizarea Campionatului Regional Sud-Vest să se desfășoare în orașul nostru. Severinenii vor avea șansa de a vedea la lucru formații care în fiecare an se luptă pentru titlul național.

În ideea că o astfel de etapă națională poate impulsiona mai mult dezvoltarea minifotbalului în acest colț de țară, oficialii FMR au stabilit, printre altele, ca etapa regională din sud-vest să se desfășoare la malul Dunării. Pe teren se vor duela pentru un loc în faza superioară 20 de echipe din judeţele Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Sibiu. Ediția precedentă se desfășurase, tot în Oltenia, la Târgu-Jiu.
„Ne-am depus candidatura să organizăm campionatul regional pentru zona sud-vest și, din fericire, Federația ne-a încredinţat organizarea acestui turneu important. În orașul nostru nu a mai fost niciodată organizat un eveniment de o asemenea amploare. Dă un plus valoare pentru județ, pentru oraș, iar severinenii vor vedea echipe valoroase din județe cu tradiție în minifotbal. De asemenea, vor avea șansa de a înțelege și mai bine că este un sport foarte atractiv și de ce în alte județe este mai bine dezovoltat. Spre exemplu, în campionatul județean din Timiș sunt înscrise 124 de echipe și, evident, campioana permanent se bate la titlul național. Dorim ca și la Drobeta-Turnu Severin să dezvoltăm minifotbalul, din acest motiv sperăm ca organizarea turneului din vară să trezească interesul cât mai multor iubitori de mișcare”, a declarat Octavian Goga, organizator din partea Federației de Minifotbal din România.
Campionatul județean din Mehedinți are în componență 10 formații, iar campioana va reprezenta județul la Campionatul Regional Sud-Vest. Cel mai puternic turneu oficial de minifotbal organizat vreodată la Drobeta-Turnu Severin se va desfăşura în perioada 30 iunie - 2 iulie.
Oficialii FRF au hotărât, luni, ca etapa campionatelor naționale de juniori U17 și U19 programată în perioada 13–17 martie 2017 să se dispute în data de 11 martie 2017.

Decizia a venit ca urmare a faptului că la mijlocul lunii martie se desfășoară simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat la care vor participa mai mulți componenți ai echipelor U19 angrenate în campionatul de juniori. Devansarea cu câteva zile a sezonului de primăvară este caracterizată de antrenorii celor două cluburi mehedințene angrenate în campionatele naționale de juniori ca fiind oportună.
„Este o decizie binevenită, având în vedere că, inițial, era miercuri programat începutul campionatului. Astfel ne putem programa antrenamentele să începem după un ciclu săptămânal normal. Sper ca și vremea să ne ajute și să avem parte de cele mai bune condiții de joc. În ceea ce ne privește pe noi, cred că suntem puțin datori să arătăm un joc mai bun ca în prima parte a campionatului. Ultima impresie contează și sper să fie una pozitivă!”, a declarat Mihai Calițoiu, antrenorul juniorilor B de la CSS Drobeta.
„Devansarea cu trei zile a startului campionatului o privim ca pe un avantaj deoarece nu mai suntem obligați să jucăm la trei zile primele două jocur, iar băieții vor avea mai mult timp de recuperare dupa meciul greu care ne așteaptă la Mioveni. Totodată, nu vor mai fi obligați să lipsească de la școala pe 14 martie, ceea ce este un aspect îmbucurător deoarece școala este importantă în egală măsură cu practicarea sportului”, a completat Alex Sitaru, managerul de la ACS Luceafărul Drobeta.
Ambele cluburi severinene vor evolua în deplasare, sâmbătă, 11 martie, de la ora 14, primul meci din 2017. Astfel, CSS Drobeta merge la CSM Dacia Orăștie 2010, în vreme ce ACS Luceafărul joacă la CS Mioveni.
Viitorul Șimian a primit un duș rece în amicalul disputat în Dolj, lângă Dunăre, la Cetate. În ultimul test al iernii, Tractorul Cetate și-a turat motorul la maximum și a învins liderul de la Mehedinți cu 7-2, într-un duel disputat duminică.

Eșecul drastic a venit după ce, la mijlocul săptămânii trecute, remizaseră, scor 2-2, pe stadionul Ion Floricică din Șimian. Diferența dintre liderul de la Mehedinți și ocupanta locului 5 din campionatul doljean a fost evidentă. Golurile partidei au fost înscrise de Sîrbu (2 g), Popescu, Răceanu, Jilcu, Tobă și Mandea, respectiv Șonea și Bologa. A fost ultima confruntare amicală pentru echipa pregătită de Costinel Vasilică, la capătul unei pregătiri de iarnă în care au survenit schimbări notabile în lotul doljean.
„Mă bucur că echipa a fost agresivă și nu a lăsat nicio șansă adversarilor. Ne-am consolidat, dar și îmbunătățit lotul în pauza de iarnă, prin aducerea mai multor jucători importanți, cu experiență în fotbalul profesionist, precum Dorel Stoica. Revenirea lui Dorel ne va ajuta foarte mult pentru că este sportivul care poate face diferența prin pasele sale atunci când jocul nu merge în direcția dorită. Ne așteaptă un retur dificil și chiar dacă suntem la nouă puncte în spatele liderului de la Cârcea, noi avem încredere că putem să ne apărăm titlul județean cucerit ediția precedentă. Va fi greu, dar nu imposibil”, a declarat antrenorul Costinel Vasilică.
Oficialii formației doljene sunt aproape de a bate palma și cu mijlocașul Georgian Tobă, fotbalist originar din Drobeta-Turnu Severin, care are 25 de prezențe în Liga 1 la formațiile Unirea Urziceni, CS Turnu Severin și Universitatea Cluj.
AS Tractorul Cetate a evoluat în formula: Daniel Ispir - Ionel Răceanu, Andrei Dicu, Daniel Popescu, Adelin Pătrașcu - Dorian Vasilică, Alin Sodoleanu, Georgian Tobă - Alin Sîrbu, Ionel Jilcu, Ionuț Mandea. Au mai intrat Silviu Ghiță, Angel Dumitru și Sorin Țîră. În replică, AS Viitorul Șimian a jucat cu: Adrian Nedelcea - Gabriel Ciolacu, Denis Bălulescu, Ghe. Simulescu, Marian Popescu, Constantin Bologa, Ionuț Pereanu, Șonea, Răzvan Istodor, Sima, Andrei Sfia. Au mai intrat Lucian Zamfir, Horia Vătuiu și Marius Basarab.
Eșalonul patru din județul Mehedinți se reia pe 11 martie.
Gazoductul Ungheni – Chişinău, tot mai aproape de realizare. Ministerul Economiei a făcut publică lista localităţilor prin care va trece gazul românesc. Construcția conductei va începe în 2018 și va avea o lungime de aproape 120 de kilometri.

Gazoductul Ungheni - Chişinău va trece prin 25 de localități – din raioanele Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Călărași și din municipiul Chișinău.
Fiind un proiect energetic de importanţă naţională, terenurile incluse în harta gazoductului vor trebui să intre în posesia statului, care a pregătit pentru despăgubirea proprietarilor suma de 600 de mii euro.
Pentru lucrările de proiectare și construcție a gazoductului, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții au pus la dispoziţia Republicii Moldova 41 de milioane de euro, sub formă de împrumut, iar Comisia Europeană a acordat un grant în valoare de 10 milioane de euro.
Contribuția Executivului de la Chişinău, va fi de peste 22 milioane de lei.
Capacitatea gazoductului Ungheni-Chișinău este estimată la 1,5 miliarde de metru cubi pe an.
Construcția gazoductului Ungheni-Chișinău reprezintă o continuare a conductei Iași-Ungheni. Scopul proiectului este de a asigura securitatea energetică a Republicii Moldova prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. Costul total al lucrărilor se ridică la 105 milioane de euro.
Gazoductul va lega Chişinău de rețeaua de transport a gazelor naturale din România. Proiectul include, de asemenea, și un plan de acțiuni privind liberalizarea și reformarea sectorului energetic.
În 2018, România va începe extracţia de gaze din Marea Neagră şi va deveni exportator pe piaţa internaţională.
Sursa: libertv.md
Jandarmii mehedințeni au participat la un curs de acordare a primului ajutor premedical. Expunerea a fost considerată binevenită, în condițiile în care, de multe ori, ei sunt cei care ajung primii la fața locului, în cazul producerii accidentelor sau când viața cuiva este pusă în pericol. Acordarea corectă a primului ajutor este esențială în lupta cu secundele pentru salvarea vieții.
Pentru a fi în măsură să intervină și să acorde sprijin, 20 de jandarmi din toate structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți au participat la un curs de pregătire în domeniul acordării primului ajutor premedical.
„Pe lângă noţiunile teoretice pe care reprezentanţii Crucii Roşii le-au prezentat, s-a folosit şi un manechin cu ajutorul căruia s-a putut demonstra cum reacţionează victima în momentul în care se intervine asupra ei în diverse situații. Cursul s-a desfășurat pe parcursul a 12 ore iar la final jandarmii au susținut un examen, în urma căruia au primit un certificat de absolvire și o legitimație, care confirmă că sunt instruiți să acorde primul ajutor de bază”, se precizează într-un comunicat al IJJ Mehedinți.
Cursul a fost organizat de Crucea Roșie, filiala Mehedinți și s-a desfășurat la sediul Jandarmeriei Mehedinți.


Obligați să se antreneze în sală pe perioada sezonului de iarnă, canotorii au avut ocazia să-şi testeze nivelul pregătirii la Cupa României la ergometru, o competiţie ce s-a desfăşurat în şase centre din ţară: Orşova, Timişoara, Fălticeni, Iaşi, Snagov și Năvodari, şi-n care mai apoi au fost centralizate rezultatele şi stabiliţi medaliaţii. Sportivii legitimați la CSȘ Orșova au reușit să câștige șase medalii. Astfel, la Junioare 3, Elena Diana Șuta a reușit să fie cea mai rapidă în proba de simplu. Un alt loc unu a fost obținut de Cosmin Gheorghe Carpea, Gheorghe Petrișor Morar, Alexandru Iliuț, Cosmin Buga (Juniori 2 pe echipe). Medaliile pentru locul secund au fost cucerite de Alexander Spencer, Daniel Gheorghe Scripcaru, Denis Bouhar, George Merila Deis (Juniori II echipe), Ștefan Constantin Berariu, Florin Sorin Lehaci (Juniori I echipe) și Daniel Gheorghe Gheatău, Cosmin Andrei Nemciuc. Timpii obținuți i-au plasat pe ultima treaptă a podiumului pe Ioana Mădălina Moroșan, Gina Florina Scridon, Liana Maria Catiu, Alexandra Dolhascu (Junioare I echipe). Pe 11 martie, la Târgu Mureş, canotorii orșoveni vor lupta pentru medalii la Campionatul Naţional de Ergometru, iar pe 7-8 aprilie vor începe sezonul competiţiilor pe apă, la Campionatul Naţional de Fond de la Timişoara.
Finala primei ediții a Cupei Sporting a fost sută la sută severineană. Vreme de două zile fotbalul mic a fost la putere mare, iar copiii celor zece echipe au fost actorii principali.

ACS Sporting Drobeta, LPS Târgu-Jiu, Dinamik Craiova, CFR Simeria, CSM Reșița, Electrica Timișoara, CS Isport Vâlcea, AS Mundo Reșița, ACS Luceafărul Drobeta și Kids Drobeta au fost cele zece echipe participante care s-au întrecut, la finele săptămânii trecute, la Școala Numărul 15 și Sala Polivalentă. Cu victorii pe linie, Luceafărul nu a avut niciun fel de emoție în a pune mâna pe trofeul primei ediții a „Cupei Sporting – Mișcare recreativă”. Echipa pregătită de Alin Rapcea a dovedit că nu din întâmplare a ajuns până în finala pe țară, înregistrând următoarele rezultate: 5-0 Kids Drobeta (grupă), 3-1 CFR Simeria (grupă), 4-0 AS Mundo Reșița (grupă), 3-1 CS Isport Râmnicu Vâlcea (grupă), 4-0 Electrica Timișoara (semifinala), 4-1 ACS Sporting Drobeta (finala). Golurile ultimului act au purtat semnătura lui Alberto Mițaru (2g), Alin Grăsnaru, Adelin Negrescu, respectiv Ianis Laschescu.
„Un turneu reușit din punct de vedere organizatoric, cu echipe foarte bune, participante la zona națională. Spartanii mei au demonstrat încă o dată ca nimeni și nimic nu le stă în cale, câștigând toate meciurile jucate. Țin să le mulțumesc pe această cale și să-i felicit pentru prestație, dăruire și efort. Este o generație care are mult potențial și de care sunt convins că va aduce orașului multe rezultate frumoase”, a declarat antrenorul Alin Rapcea de la ACS Luceafărul Drobeta.
Lotul echipei: David Preduț, Mark Lungu, Adelin Negrescu, Robert Dulan, Alberto Mițaru, Răzvan Marcu, Sorin Nedelea, Alin Grăsnaru și Andrei Nodea.
Cu gândul la ediția viitoare

Pe locul trei s-a clasat CS Isport Râmnicu-Vâlcea. Organizatorii promit ca evenimentul sportiv să devină de tradiție.
„Au fost două zile pline de fotbal frumos, cu copii talentați, care iubesc fotbalul cu adevărat. Toate echipele au avut de câștigat pentru că la vârsta de 9 ani este o experiență constructivă pentru viitoarele cariere în sport. Echipa noastră a crescut în valoare și chiar dacă a pierdut finala, toți băieții trebuie să știe că suntem mândri de ei. Deja ne gândim la ediția a doua a competiției și să strângem la start și mai multe formații. Mulțumim celor care ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit competiția”, a declarat antrenorul Caius Drulă de la ACS Sporting Drobeta.

Trofeele individuale au fost cucerite de Alberto Mițaru - cel mai bun jucător al turneului (ACS Luceafărul Drobeta), Alin Pârvan - cel mai bun portar (ACS Sporting Drobeta) și Mihai Vârlan - golgheterul turneului (CS Isport Râmnicu Vâlcea). Competiția a fost organizată de ACS Sporting Drobeta, Consiliul Județean Mehedinți și DJST Mehedinți, în parteneriat cu Școala Numărul 15.