Trimite-ne stirea ta!
Clopoţelul a sunat, din nou, astăzi, în şcolile din România. Elevii s-au întors în bănci pentru încă un an cu teme şi lecţii. Cei mai emoţionaţi au fost bobocii, care au păşit pentru prima dată pragul şcolii. În Mehedinţi, au avut loc festivităţi de deschidere a anului şcolar în toate unităţile de învăţământ. La Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin, bobocii de clasa a V-a au avut parte de o festivitate organizată anume pentru ei, în Amfiteatrul liceului, la care au fost invitaţi primarul Marius Screciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Mazilu, copreşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, precum şi Gheorghiţa Cranta, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România, reprezentanţi ai Inspectoratul Şcolar şi ai Inspectoratului de Poliţie.
Directorul Colegiul Naţional „Traian” , Manuela Prajea, a urat bun venit tuturor elevilor care au păşit, astăzi, pentru prima dată pragul acestei instituţii de învăţământ. “Elevii care sunt, astăzi, aici, în urma unui examen de admitere şi care, avem speranţa că alături de echipe foarte bune de profesori vor duce mai departe renumele şcolii, vor aduce împliniri pentru ei şi pentru părinţii lor şi de asemenea, sperăm ca în perioada care urmează să realizăm multe lucruri împreună în Colegiul Naţional Traian. Vă urăm tuturor bun venit în Colegiul Naţional Traian, copii, părinţi şi profesori care muncesc anul acesta la Colegiul Traian” a concluzionat Manuela Prajea. Mare parte din oficialităţile prezente la deschiderea anului şcolar, la Colegiul Naţional „Traian”, sunt absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ. Mai mult decât atât, şi-au îndrumat proprii copii să urmeze cursurile aceluiaşi liceu, retrăind alături de ei, momentele magice ale adolescenţei, într-una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din România. Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a ţinut să le ureze elevilor un nou an şcolar cu împliniri: “Vă felicit pe dumneavoastră, părinţii, pe voi, elevii, pentru hotărârea de a veni la Colegiul Naţional Traian. Şi fetiţa mea este aici, sigur va veni şi băieţelul. Este unul dintre cele mai bune licee din ţară şi este foarte important pentru voi, pentru pregătirea voastră viitoare să aveţi parte de un liceu bun, de cadre didactice extraordinar de bine pregătite, de oameni care se implică, care vă vor fi aproape în toţi anii de şcoală”. Urări şi gânduri bune au primit elevii şi din partea copreşedintelui PNL Mehedinţi, Virgil Popescu: “ Astăzi începe un nou an școlar. Vreau să le urez tuturor elevilor și liceenilor ce i-am urat și băiatului meu Ștefan, care astăzi pășește în clasa a V-a a Colegiului Național Traian din Drobeta-Turnu Severin: succes și rezultate cât mai bune! “. Un alt fost traianist, legat sufleteşte de acest liceu, este şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Liviu Mazilu. În discursul său, Mazilu a făcut referire la importanţa pe care o are educaţia de calitate pentru viitorul unei comunităţi: “Urez bun venit tuturor celor care încep clasa a V-a, clasa a IX-a şi păşesc la primul sunet al clopoţelului pe treptele acestui prestigios liceu. Îmi exprim încredere că toţi cei prezenţi, părinţi , profesori, elevi vor contribui cu toţii la bunăstarea oraşului nostru, prin acumulările, pe care astăzi, cei mici, cei din faţa noastră şi le vor însuşi. Urez succes tuturor în noul an şcolar!”. Şcoala este a elevilor, dar ea nu poate exista fără profesori, a ţinut să precizeze şi Gheorghiţa Cranta, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România, care a dorit să pună accentul în discursul său pe performaneţele elevilor de la acest liceu: “Şcoala este pentru elevi, şcoala este a elevilor , dar fără minunatele cadre didactice, în mod special de aici de la Colegiul Naţional Traian, nu ar fi şcoală. Această şcoală este una de elită, prin performanţele celor care au fost, celor care sunt şi celor care vor fi elevi ai ei”.
Anul acesta, la Colegiul Naţional “Traian”, la clasa a V-a s-au format 3 clase, iar la a IX-a, alte 6 clase. Prima medie de admitere, atât la clasa a V-a, cât şi a IX-a, a fost 10. Colegiul Naţional Traian este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din România. Este cea de-a treia şcoală mănăstirească înfiinţată în România. Ea datează de la sfârşitul secolului al VIII-ea, fiind înfiinţată pe lângă Mănăstirea Sfânta Troiţă, de la Cerneţi. După cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se dezvoltă ca o unitate de învăţământ separată. Abia în anul 1891 se va construi actuala clădire a liceului, care în timp se va dezvolta, întrucât numărul elevilor creştea de la un an la altul. Odată cu trecerea timpului, renumele acestei şcoli a crescut, iar Traianul se mândreşte cu numărul mare de olimpici la nivel naţional şi internaţional. Aici, au absolvit savanţi de renume precum Gheorghe Ionescu Şişeşti, Petre Sergescu, Şerban Cioculescu, Vasile Gionea şi mulţi alţii.
Beatrice Urucu
Startul sezonului de toamnă a avut straluciri de aur, argint și bronz pentru judoka de la CSM Drobeta. Șase sportivi s-au regăsit pe podiumul de premiere la cea de-a XXII-a ediţie a turneului internaţional „Cupei Temerarul”, de la Sibiu.
Elevii pregătiți de antrenorii Gicu Vasilan și Lena Sterea s-au dovedit a fi temerari pe tatami. Iasmina Covaciu (-44 kg - U18) și Lorena Necula (-70 kg - U18) s-au clasat pe prima treaptă a podiumului, Ramona Micula (-57 kg - U18) și Krisztina Tătar (-48 kg - Jun/sen) au terminat concursul pe locul secund, în vreme ce Ana Maria Stroe (-44 kg - U18) și Andreea Bortoș (-57 kg - U18) s-au clasat pe treapta a treia. „Această competiție de la Sibiu a făcut parte din planul de pregătire și verificare al sportivilor noștri cadeți și juniori pentru competițiile de obiectiv din această toamnă și nu numai. Competiția a fost reușită, cu meciuri strânse care le-au mai adus copiilor un plus de experiență”, a precizat antrenoarea Lena Sterea. Prima competiție importantă va fi finala Campionatului Național de Ne-Waza.
Ediția din acest an a reunit la start peste 200 de sportivi din opt țări: România, Croația, Ungaria, Italia, Polonia, Ucraina, Armenia și Republica Moldova. Rezultatele de la individual au strâns puncte în clasamentul pe echipe și, la sfrâșitul competiției, CSM Drobeta s-a clasat pe locul V din cele 40 echipe participante.
Juniorii republicani B de la cele două cluburi mehedințene angrenate în campionatul național au înregistrat doar o victorie în etapa a IV-a a seriei a X-a. Debutanta Luceafărul Drobeta a repurtat primul succes pe teren propriu și pare să se fi integrat în noua competiție.

Echipa condusă de Daniel Ispas a înscris câte un gol pe repriză în poarta ultimei clasate Dacia Orăștie. Petruţ Rădulescu (28) şi Marian Habet (64) au concretizat ocaziile create în decursul jocului. „A fost un joc în care am dominat categoric. Cred că posesia a fost undeva peste 80%, dar în continuare am avut probleme la finalizare deși am lucrat zilnic. Trebuie totuși să avem răbdare. A fost și o perioadă grea, cu 4 meciuri în 14 zile, precedată de perioada de pregătire în care am jucat nu mai puțin de 7 jocuri amicale în numai o lună calendaristică. Băieții cu siguranță se vor recupera mai bine acum când nu vor mai fi intermediare și vor fi mai proaspeți sâmbăta viitoare, la derby-ul local cu CSS”, a explicat managerul Alex Sitaru.
Luceafărul Turnu Severin: Napu – Cojocaru (60 Bîcleşanu), Berceanu (70 Uşurelu), Pătraşcu, Schinteie(32 Iacob) – Moescu(45 Iorgulescu), Mohora, Albuşel, Habet – Rădulescu, Răducăniţa.
Arbitraj într-o singură direcție

Cealaltă reprezentantă a județului nu a reușit să lege victoriile. Dacă în intermediara, de miercuri, cu Dacia Orăştie, câștiga cu scor de tenis, 6-1, CSS Drobeta a pierdut toate punctele în deplasarea de la Viitorul Argeş. Formația antrenată de Mihai Caliţoiu (foto) a pierdut cu 4-2, la capătul unui joc în care principalul adversar al severinenilor a fost brigada de arbitri. „La maniera în care am fost arbitrați din primul și până în ultimul minut nu aveam nicio șansă să câștigăm. A fost un arbitraj golănesc, pe față, cum rar mi-a fost dat să văd. Arbitrul Robert Dumitru a inventat două penalty-uri, apoi a înschis ochii la două faulturi de roșu ale gazdelor și pur si simplu ne-a persiflat. Voi face memoriu la CCA pentru că nu vreau să își bată joc de echipă și de munca pe care o depun zilnic la antrenamente”, a răbufnit antrenorul Caliţoiu. Echipa sa a marcat prin Remus Țurai (35) şi Adrian Gâdea (79 – pen) şi a rămas cu 3 puncte în 4 etape.
CSS Drobeta: Nohaiu – Popa, A. Cerbu, Enea, C. Țurai, C. Rupa (47 Lohon), Gâdea, I. Rupa, Amzulescu (50 Birovescu, 71 Dăescu) – Burcu, R. Țurai (74 Dănoiu).
Etapa viitoare este programat derby-ul CSS Drobeta – Luceafărul Drobeta. Echipele severinene se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 12, pe Stadionul Termo.