Trimite-ne stirea ta!
19: 20. Haos în Parlamentul de la Chişinău, la această oră. Protestarii au intrat în clădirea Legislatiului şi au scos forţat poliţiştii aflaţi acolo. Liderii Platformei DA încearcă să tempereze spiritele și să scoată manifestanții din clădirea Legislativului. Între timp aceștia scandează „Afară” și „Jos Plahotniuc”. Liderii opoziției sunt la negocieri cu reprezentanții puterii, la această oră.
foto: UNIMEDIA

Update: 18:44. Polițiștii părăsesc forţat clădirea Legislativului. Oamenii legii sunt scoşi unul câte unul.
Update: 18:40. Deputatul Valeriu Ghilețchi care a susținut Guvernul Filip, a declarat la postul public de radio de la Chișinău că se află în clădirea legislativului și nu poate ieși.Protestatarii forțează din nou intrarea în clădirea Legislativului
Update 18:33. În sediul Parlamentului de la Chişinău a fost deconectată lumina. Manifestanţii au părăsit clădirea Parlamentului.
Update 18:15. Uşa din spatele Parlamentului Republicii Moldova a fost deschisă, iar în mâinile protestatarilor au ajuns caschete şi scuturi ale poliţiştilor.
16: 30 Parlamentul de la Chișinău a oferit vot de încredere Guvernului condus de către democratul Pavel Filip. Pentru învestirea Guvernului au votat 57 din cei 101 aleşi ai poporului.
Noul Cabinet a fost votat în mare grabă de o coaliție constituită foarte dubios cu cel puțin 21 de transfugi din alte partide. Pentru noul Guvern au votat 19 deputați democrați, 14 foști comunilști, 13 liberali, 8 foști liberal-democrați și doi neafiliați.
După ce astăzi s-a anunțat cu două ore înainte că noul Guvern urmează a cere vot de încredere, mii de moldoveni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva Guvernului Filip.
Mii de persoane continuă să vină la sediul Legislativului unde se scandează „Jos mafia”, „Jos trădătorii”, „Noi suntem poporul” și „Alegeri anticipate”!
Poliția reușește cu greu să facă faţă manifestanților pentru ca aceştia să nu intre în clădirea Parlamentului, care a mai fost devastată în timpul protestelor din 7 aprilie 2009.
Parlamentul de la Chişinău, în şedinţă, iar în stradă proteste. Aceasta este atmosfera, la această oră, în capitala Republicii Moldova. Socialiștii și susținătorii lui Renato Usatîi, precum și cei ai Platformei DA protestează în faţa Parlamentului împotriva formării noului Guvern. Şedinţa Parlamentului a început la ora 16,00 şi după mai multe alocuţiuni ale deputaţilor, s-a trecut la vot. În jurul orei 16,30 a fost votat cu 57 de voturi noul Guvern al Republicii Moldova.
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Pavel Filip, a depus la Parlament proiectul programului de guvernare și componența nominală a miniștrilor.
Deputații urmează să se întâlnească astăzi, la ora 16,00, în ședință pentru a decide dacă acordă vot de încredere Cabinetului Filip. Opoziţia pro-rusă şi cea pro-europeană au anunţat proteste înainte învestirea noului Guvern.
Mai jos puteţi afla care sunt persoanele incluse pe lista miniştrilor noului Cabinet.
Premier- Pavel Filip
Vicepremier - Gheorghe Brega, actualul premier interimar
Vicepremier, ministru al Afacerilor Externe - Andrei Galbur, ambasador al Moldovei la Moscova
Vicepremier pentru Reintegrare - George Balan, actualul șef al Biroului pentru Reintegrare;
Vicepremier, ministru al Economiei - Octavian Calmâc, actual viceministru;
Ministru de Interne - Alexandru Jizdan, actualul director-ajunct al SIS;
Ministru al Justiției - actualul ministru Vladimir Cebotari;
Ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei - Stela Grigoraş este Doctor în Sociologie, directorul AO "Parteneriate pentru fiecare copil"
Ministru al Agriculturii - Eduard Grama, actual viceministru;
Ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor - Vasile Botnari, fost ministru al Transporturilor;
Ministru al Tineretului și Sportului - Victor Zubcu;
Ministru al Apărării - actualul ministru Anatol Șalaru;
Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor - actualul ministru Iurie Chirinciuc;
Ministru al Mediului – actualul ministru Valeriu Munteanu;
Ministru al Educației – actualul ministru Corina Fusu.
Ministru al Sănătății - Ruxanda Glavan, actual ministru al Sănătății
Ministru al Finanțelor - Octavian Armaşu, director Financiar ÎM "Südzucker Moldova"
Ministru al Dezvoltării regionale și Construcțiilor - Vasile Bâtcă, actual ministru al Dezvoltării
Ministru al Culturii - Monica Babuc, actual ministru al Culturii
Componența noului Guvern de la Chișinău pare a se prefigura. În timp ce unul dintre liderii opoziției extraparlamentare, Renato Usatîi, anunța într-un mesaj video postat pe facebook că există divergențe între Democrații conduși, de jure, de către Marian Lupu, dar de facto de către oligarhul Vlad Plahotniuc și liberalul Mihai Ghimpu, privind partajarea funcțiilor.
Ieri, unele surse media de la Chișinău anunțau, citând surse proprii anonime, că portofoliile în noul guvern ar urma să fie împărțite între PDM, PL și transfugii din PCRM și PLDM.
Astăzi, radiochișinău.md anunță o componență preliminară a noului cabinet care în zilele următoare ar urma să ceară Parlamentului votul de investitură.
Astfel, ministru al Afacerilor Externe ar urma să fie Victor Osipov, actualul vicepremier reponsabil pentru reintegrare. În prezent, acest minister este condus de către Natalia Gherman din tabăra liberal-democraților.
Vicepremier pentru reintegrare ar putea fi numit Gheorghe Balan, actualul șef al biroului pentru reintegrare.
În fruntea Ministerului Economiei și Comerțului ar urma să fie numit actualul ministru-adjunct Octavian Calmâc, responsabil de sectorul energetic. Anume despre acest sector experții și jurnaliștii au dat publicității mai multe scheme de furturi și companii căpușă care sărăcesc populația Republicii Moldova.
Pentru funcția de ministru de interne se pare că va fi propus Alexandru Jizdan, actualul director-ajunct al Serviciului de Informații și Securitate, un personaj, de asemenea, controversat bănuit de legături strânse cu Renato Usatîi. Ultimul a recunoscut într-un interviu că a comunicat strâns cu Jizdan după ce a fost informat că se pune la cale un atentat asupra sa, încă în perioada 2009-2010, pe când era consilierul fostului premier Vlad Filat, iar Alexandru Jizdan ocupa o funcție importantă în serviciile operative ale Ministerului de Interne moldovean.
La Justiție ar putea rămâne actualul ministru Vladimir Cebotari, dar încă nu a fost luată o decizie în acest sens, potrivit acelorași surselor din cadrul majorității parlamentare.
Sursele respective menționează că viitorul ministru al Muncii, protecției sociale și familiei ar putea fi Viorica Dumbrăveanu, director în cadrul acestui minister.
La Agricultură ar urma să fie propus actualul ministru adjunct Eduard Grama, iar în locul lui Pavel Filip, în calitate de ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor ar urma să fie propus adjunctul acestuia, Vitalie Tarlev.
Democratul Victor Zubcu ar urma să dețină funcția de ministru al Tineretului și Sportului.
În fruntea Ministerului Apărării va rămâne Anatol Șalaru. Ministrul al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor va rămâne Iurie Chirinciuc, ministru al Mediului – Valeriu Munteanu și ministru al Educației – Corina Fusu.
Nu este clar încă numele ministrului Finanțelor, aici, se vehiculează numele guvernatorului demisionar al BNM, Dorin Drăguțanu.
Constantin Uzdriş
15 ianuarie, Vârșeț
„Societatea de limbă română din Voivodina”, în colaborare cu Liceul „Borislav Petrov Braca” și Consulatul General al României de la Vârșeț a organizat a cincea ediție a Atelierului de creație. Acțiunea face parte din proiectul „Arta românească tradițională și designul modern”. Reușita evenimentului s-a datorat în cea mai mare parte elevilor și profesorilor de la liceul organizator.
15 ianuarie, Vârșeț
Sub egida „Zilele naționale ale culturii românești” și „Zilele Mihai Eminescu” s-a desfășurat manifestarea deja tradițională organizată de „Societatea de limbă română din Voivodina”, asociație care de curând a serbat 50 de ani de existență.
„ Eminescu e pretutindeni în noi, a rostit emoționat și emoționant președintele societății, Lucian Marina. E în fiecare cuvânt în limba noastră, este o inspirație pentru cei care crează, este o inspirație pentru cei care gândesc, care visează românește.” programul bogat de poezii și cântece pe versuri de Eminescu a fost foarte apreciat de spectatori.
16 ianuarie, Golubac
„Forumul european pentru cultura și istoria poporului român”, filiala Serbia și „Asociația părinților care vor ca și copiii lor să învețe limba română în școală” au organizat pentru a doua oară sărbătorirea culturii românești la Golubac.
Ivica Glisic, președintele Forumului, a declarat: „Manifestarea a arătat că și aici există oameni care se simt români, nimeni nu poate să le ia asta din suflet.”
Programul cultural-artistic susținut de soliști vocali și instrumentali, de recitatori și dansatori, a fost completat în spiritul eminescian de către președintele „Uniunii scriitorilor în grai bănățean”, Ionel Stoiț, cu o prelegere despre marele poet.
„Mă bucur aici fiecare și mare, și mic, a spus câte ceva: poezii, cântece, a declarat Jasmina Glisic, presedinta Asociației părinților. Din păcate, asta e ziua lui Mihai Eminescu. Spun din păcate, fiindcă noi nu știm prea multe. Nu am învățat la școală limba română care să ne spună despre el. Dar asta e acum obligația învățătorilor unde există limba română în școli să-i învețe pe copii și la anul și de aici-nainte să știm să spunem o poezie frumoasă de la Mihai Eminescu.”
La final, copiii care au făcut deliciul publicului cu cântece și poezii românești au fost răsplătiți cu cadouri de către conf. univ. prof. Ieremia Popa de la Academia din Cluj.
Partidele de stânga, conduse de lideri apropiați structurilor de la Kremlin, ar câștiga alegerile parlamentare în cazul unui scrutin la Chișinău. Un sondaj dat publicității, astăzi, de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova arată că pro-ruşii ar avea sorţi de izbândă.
Potrivit sondajului, Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon ar acumula 16,9% din voturile alegătorilor. Locul al doilea ar fi ocupat de Partidul Politic „Partidul Nostru” al lui Renato Usatîi (cunoscut după investigațiile Rise ca un personaj cu adânci legături cu lumea criminală de la Moscova), cu 14,8% din opţiunile alegătorilor.
Partidul de dreapta care se bucură de cele mai multe preferințe din numărul populației este Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, derivat din Platforma Civică, cu același nume, care ar fi votat de 9,1% din respondenți. Formațiunea politică în fruntea căreia se află fostul premier Iurie Leancă, Partidul Popular European, ar obţine 6,5% din sufragii.
În noul legislativ de la Chișinău ar mai accede și Partidul Democrat, controlat de către oligarhul Vlad Plahotniuc, cu 6,3%. Această formaţiune politică depăşeşete pragul electoral cu doar 0.3%.
Din actuala componență a Parlamentului de la Chișinău ar cădea comuniștii lui Vladimir Voronin, liberal-democrații lui Vlad Filat(aflat în arest fiind cercetat penal într-un dosar de corupție) și liberalii lui Mihai Ghimpu, care se declară român și unionist.
Partidul Național Liberal, unicul care are trecut în statut obiectivul unirii Republicii Moldova cu România ar acumula 1,1%.
În același timp specialiștii descoperă o creștere a numărului indecișilor care au depășit 30 %.
Constatin Uzdriş
Reporter: Cine e principalul vinovat pentru situația din Republica Moldova?
George Simion: Republica Moldova e statul în care orice e permis, pe socoteala oamenilor simpli, și nu se deosebește stăpânul de azi de cel de ieri sau cel de mâine. Doar furia populară este câteodată un instrument la masa de poker al celor care se cred Dumnezei peste așchia asta ruptă din neamul nostru și înstrăinată. Și de vină sunt cei care sunt contra lor, azi, pentru ca mâine să le fie la dispoziție tot lor, familiilor lor sau viitorilor stăpâni, gata să slujească, la mitinguri, la ministere, la executarea schemelor frauduloase. Sunt complici prin lipsa de atitudine.
Rep.: Care ar fi soluția: integrarea în Uniunea Europeană sau Unirea cu România?
G.S.: Republica Moldova nu se va integra în Uniunea Europeană decât prin Unirea cu România. Restul sunt minciuni. Statul de peste Prut manifestă toate semnele unui stat falimentar, iar soluţia unor alegeri anticipate „salvatoare” nu ar face decât să aplice o lovitură finală basmului „Republica Moldova - integrare europeană”. Acum, să spunem lucrurilor pe nume... Melodramatic, cu lacrimi în ochii unora care aveau capacitatea asta de disimulare, de multe ori am auzit reproșuri că România nu cunoaște ce se întâmplă în Republica Moldova, că omul de rând din București nu știe cine e președinte și, în general, nu știe nimic despre Republica Moldova. Există așa un președinte la Chișinău care merita să încarce memoria oamenilor? E mai bine acum că pe toate posturile TV a fost vehiculat ciudatul nume al lui Vlad Plahotniuc? Nu este atât de vinovată Țara-mamă de faptul că nu se rupe o dată lanțul de minciuni și nu spuneți clar tuturor adevărul privind statul Republica Moldova.
Rep.: De ce să ne intereseze Basarabia?
Singurul motiv pentru care ne interesează, ca români din România actuală, soarta Republicii Moldova este faptul că suntem acelaşi popor. Interesul nostru naţional este să desfiinţăm consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov, care ne-a pus graniţa la Prut în loc de Nistru. Ori, din acest considerent, atât Ion Sturza (sau variante provenite din aceiaşi zonă, Vlad Filat sau Maia Sandu) cât şi actualul şef din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, sunt persoane care pot vorbi despre proiecte imaginare de state de succes cât şi, dacă se pune problema concret şi interesul le-o dictează, despre o viitoare unificare. Singura lor grijă este să nu dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Nu trebuie să ne amăgim asupra unor sentimente pro-româneşti ale lui Plahotniuc sau a altor politicieni de la Chişinău, deopotrivă. Ele nu există, iar dragostea nu poate fi decât interesată. Altfel, riscăm ca pe viitor să tot girăm, financiar şi prin lobby la nivel european, noi şi noi proiecte „pro-europene” care să eşueze la fel de lamentabil. Vom ajunge să fim şi părăsiţi, şi cu banii luaţi pentru că un alt proverb românesc spune ”cioara e tot cioară, ia pruna şi zboară”.
Rep.: Este Europa interesată de soarta Republicii Moldova, de reîntregirea națională a românilor de pe cele două maluri ale Prutului?
G.S. : Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a interesat de relaţia Republicii Moldova cu România şi de procentul cetăţenilor moldoveni care se pronunţă pentru reunificarea celor două state. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Chişinău, preşedintele Joachim Gauck şi-a manifestat acest interes cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare de către noul ambasador al Republicii Moldova la Berlin, Oleg Serebrian. Evenimentul are loc în contextul în care Republica Moldova trece prin cea mai gravă criză de la formarea sa ca stat, în 1991.
Rep.: Președinția și Guvernul României acționează în sensul Unirii?
G.S. : Dincolo de acuzele venite din partea lui Traian Băsescu şi Victor Ponta asupra neimplicării lui Klaus Iohannis în problema Basarabiei, şi alte calcule ale jocului politic dâmboviţean, preşedintele poate rămâne să dea socoteală peste ani pentru aceleaşi lucru de care e învinovăţit astăzi fostul preşedinte Ion Iliescu: aţi ratat momentul Unirii. În continuare, în ciuda promisiunilor făcute în campanie, în acest moment administraţia prezidenţială nu are un post de consilier pe problema Republicii Moldova. Iar preşedintelui Germaniei nu are cine să-i spună despre proiectul reunificării, direct în germană sau prin traducător... Dar un consilier pe Republica Moldova nu există nici la Palatul Victoria! La două luni de la investitură, nicio acţiune nu a venit din partea Guvernului către Republica Moldova, rămasă în afara ariei de interes a Moscovei, dar uitată total de Bucureşti. Singura voce timidă a fost a ministrului pentru românii de pretutindeni, care a vorbit de un spaţiu informaţional comun. A vorbit însă nicio acţiune concretă nu s-a realizat până acum, iar ceasul ticăie, spre momentul noiembrie 2016 când guvernul se va schimba, într-o formă sau alta. Va numi Dacian Cioloş un Înalt Reprezentant pentru Republica Moldova până la finalul lunii? Sau va continua să fie aruncat de opinia publică dintr-o temă în alta, de la refugiaţi la banii alocaţi pentru biserici? Nu putem aştepta exclusiv acţiunea unor oameni politici. Dar nici nu vom admite tăcerea lor.
Rep.: Ce planuri aveți pentru anul 2016?
G.S. : Ce spunem astăzi, noi, românii? Cum putem trezi o clasă politică surdă, oarbă, care nu mai rezonează decât la pericolul pierderii postului şi la presiune stradală? Dacă aşa funcţionează, înseamnă că 2016 trebuie să ne găsească în stradă, cât mai mulţi, pentru a ne face auzită vocea. Trăim nişte ani în care au loc mari schimbări pe plan mondial, iar dacă asta este unica formă de a oferi viziune alor noştri, trebuie să o facem: IEŞIM CU TOŢII ÎN STRADĂ! Chişinău, Bucureşti, Focşani, dar mai ales Iaşi sunt locuri la fel de bune unde să se ceară Unirea pe 24 ianuarie! La Chişinău, procentul unioniştilor creşte vizibil, pe fondul eşecul statului moldovenesc. Asta împreună cu adevărul istoric sau Eminescu îi deranjează enorm pe unii. Nişte cialoveci locali au considerat de cuviinţă să rupă în Parlament harta României interbelice, care a fost distribuită de Acţiunea 2012 şi Ministerul Educaţiei de la Chişinău. De Ziua Națională, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a distribuit în 450 de licee din Republica Moldova hărți ale României interbelice. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educației de la Chișinău.Campania a stârnit furia unor politicieni rusofili, care au rupt demonstrativ, în plenul Parlamentului, harta României Mari și i-au amenințat pe unioniști cu răfuieli fizice. Înverșunarea oponenților Unirii demonstrează că aceștia se tem și recunosc impactul puternic al curentului unionist în rândul populației. În acest context, Acțiunea 2012 consideră oportună continuarea campaniei de promovare a adevărului istoric prin distribuirea de hărți ale României interbelice în toate instituțiile de învățământ din stânga Prutului, de la școli generale la universități. Pentru ca restul de 875 de școli și facultăți să fie dotate cu hărți, facem apel ca fiecare unionist să doneze o sumă cât de mică, contribuind astfel la trezirea conștiiței naționale în Basarabia! Astfel stând lucrurile, invităm pe toţi cei care pot, să doneze o hartă ca efectul să se multiplice.
A consemnat Alin Roateş.
Clisura Dunării este blocată de stânci. Drumul care leagă Mehedinţiul de Caraş este blocat de bolovanii căzuţi de pe versanţi. Stâncile s-au prăbuşit pe carosabil şi au avariat stâlpii de electricitate. Sute de familii au rămas fără curent electric timp de aproximativ 30 de ore. Deblocarea drumului este anevoioasă şi ar putea dura câteva săptămâni. Căderea stâncilor pe carosabil este un femomen care a devenit o obşnuinţă pe Drumul Naţional 57, care leagă judeţele Mehedinţi şi Caraş Severin. Instabilitatea solului a făcut ca drumul să fie blocat anul trecut din aprilie până în septembrie. Stâncile căzute de pe versanţi au blocat circulaţia şi au făcut dificilă intervenţia autorităţilor.
Vremea rea face prăpăd în Bulgaria. Autorităţile au decis să închidă mai multe drumuri după aproape două zile de ninsori. 15 localităţi din sudul ţării au rămas fără current electric, după ce în regiune a fost instituit cod roşu de viscol. Tot în sud sunt şi ploi torenţiale, care au dus la revărsarea unui râu important, iar autorităţile au decretat stare de urgenţă. Trenurile au fost anulate în mai multe regiuni din cauza cantităţilor impresionate de zăpadă ce acopereau şinele. Ca şi cum nu ar fi fost suficient meteorologii au anunţat temperature deosebit de scăzute. La prânz, termometrele abia vor indica minus 10 grade la Ruse şi la Plevna. Situaţia nu pare să se îmbunătăţească în următoarele zile, în condiţiile în care gerul va îngheţa mormanele de zăpadă aflate pe marginea drumurilor, fapt care va îngreuna şi mai mult traficul rutier, mai ales că acesta se desfăşoară cu dificultate la această oră.