Trimite-ne stirea ta!
Meteorologii au anunțat cod galben de ploi, vijelii și grindină pentru mai multe județe din țară. Unul dintre ele este și Mehedinți. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor sunt următoarele: Baia de Aramă, Strehaia, Bâcleș, Bala, Bălăcița, Balta, Bâlvănești, Breznița-Motru, Broșteni, Butoiești, Căzănești, Corcova, Dumbrava, Florești, Godeanu, Greci, Grozești, Hinova, Husnicioara, Ilovăț, Isverna, Izvoru Bârzii, Livezile, Malovăț, Pădina, Ponoarele, Poroina Mare, Prunișor, Șimian, Șișești, Șovarna, Stângăceaua, Tâmna, Voloiac. În aceste zone se vor semnala averse ce vor depăşi 25 l/mp și grindină de mici dimensiuni. Ca fenomene asociate au fost anunțate frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Atenționarea de cod galben a fost emisă pentru intervalul de timp cuprins între orele 17,00 și 20,00. Totuși, specialiștii spun că atenționarea ar putea fi prelungită.
Codul galben a fost emis și pentru județele Vâlcea, Argeș, Gorj, Dolj, Olt, Hunedoara și Brașov. În ceea ce privește ziua de joi, pentru județul Mehedinți, meteorologii au anunțat înnorări trecătoare la munte, unde doar izolat vor fi ploi slabe şi, posibil, descărcări electrice.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.