Citeste si...

ÎN MEHEDINŢI, DOI OPERATORI SE VOR OCUPA DE DESZĂPEZIREA DRUMURILOR

deszapeziriSă-ţi faci iarna car şi vara sanie! Aşa spune un proverb românesc, la care par să apeleze, zilele acestea şi autorităţile mehedinţene. Marţi, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural s-a dezbătut problema deszăpezirii drumurilor din judeţul Mehedinţi, pe timpul sezonului rece. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi de la cele două Secții ale Drumurilor Naționale – Drobeta Turnu Severin și Orșova. Aceştia au prezentat stadiul măsurilor întreprinse, până la această oră, privind programul de deszăpezire, în iarna anului 2016-2017, precum și o informare cu privire la  asigurarea utilajelor și a stocurilor necesare deszăpezirii drumurilor naționale. Administratorii de drumuri au arătat că s-au luat toate măsurile necesare pentru asigurarea cu autoutilaje și materiale antiderapante și antiaglomerante  pentru prevenirea și combaterea lunecuşului şi înzăpezirii drumurilor naționale și județene, pe toată durata sezonului de iarnă. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean a contractat doi operatori, care să se ocupe de îngrijirea drumurilor pe timp de iarnă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare fără probleme. „Din materialele informative pe care le-au prezentat, mă refer aici și la drumurile județene și la cele naționale, administratorii drumurilor s-au mobilizat și au început acțiunile de pregătire pentru începerea sezonului rece. Am constatat că și în cadrul Consiliului Județean sunt contracte subsecvente de servicii cu doi operatori pentru drumurile județene, care au început pregătirile în acest sens. Au creat parțial stocurile necesare de sare și de nisip, iar utilajele și echipamentele respective sunt în revizie, în întreținere, pentru a fi apte să intervină atunci când se va instala iarna în județul Mehedinți”, a declarat prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel.

În ceea ce priveşte drumurile judeţene, reprezentantul Consiliului Județean  a precizat că județul Mehedinți a fost împărțit în două zone de acționare, fiecare având baze de organizare și puncte de sprijin, fiind încheiate la această dată contracte de servicii de întreținere pe timp de iarnă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1