Trimite-ne stirea ta!
Nimeni nu o poate stopa pe Viitorul Șimian. Liderul a înecat cu goluri Dunărea Pristol, într-o partidă în care ultimul sfert de oră a consemnat cele mai multe reușite. Viitorul Șimian a ajuns la al nouălea succes stagional, după 7-2 la Pristol.
După o primă repriză echilibrată, 2-1 pentru Șimian, în care nimic nu anunța ploaia de goluri, oaspeții, la fel cum au mai făcut etapele precedente, și-au surprins adversarii pe finalul de meci. În ultimele 15 minute au marcat de cinci ori! În spatele Șimianului, la patru lungimi, a rămas ACS Drobeta, care, la fel ca etapa trecută, s-a impus cu 2-1, dintr-un penalty marcat de Cristi Baciu, în fața celor de la AS Corcova. Severinenii au deschis scorul prin antrenorul-jucător Relu Țurai (’25), iar Sorin Socol egalase în minutul 60. Victoria i-a ajutat să se distanţeze la 3 puncte de CS Strehaia, care n-a izbutit decât o remiză la Cujmir. Cel mai interesant și frumos meci al rundei a fost la Orșova, acolo unde Dierna a învins, la mare luptă, Recolta Dănceu. Orșovenii și-au luat revanșa și au învins cu 4-3.
Rezultatele și marcatorii etapei a X-a
Dierna Orşova – Recolta Dănceu 4-3 (2-1)
Mădălin Roman (’21), Cristian Chiriţă (’54, ’75), Bogdan Epure (’78) / Robert Țogoe (’43), Cătălin Truşcă (’62), Lucian Brucă (’89)
Dunărea Pristol – Viitorul Șimian 2-7 (1-2)
Răzvan Bonţoi (’36, ’88) / Marius Barasab (’28), Ionuţ Marinescu (’41), Alin Arfutu (’74), Andrei Sfia (’76), Mădălin Mătăsăreanu (’81, ’85), Denis Bălulescu (’90)
Viitorul Cujmir – CS Strehaia 1-1 (1-0)
Liviu Ștefan (’17) / Cristian Gomoi (’46)
ACS Drobeta – AS Corcova 2-1 (1-0)
Relu Țurai (’25), Cristi Baciu (’70) / Sorin Socol (’60)
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.