Trimite-ne stirea ta!
Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi cei ai Gărzii de Mediu au anunţat că marţi, 14 martie, se vor afla timp de două ore în grevă. Protestul se desfăşoară între orele 10,00 şi 12,00. Angajaţii doresc să-şi arate, astfel, nemulţumirea faţă de inechităţile salariale din sistemul public, ce îi vizează.
Potrivit unui comunicat de presă înaintat de angajaţii celor două instituţii "salariile angajaților APM Mehedinți şi GNM-CJ Mehedinți sunt cele stabilite în luna decembrie 2009, în contextul în care salariile colegilor noştri bugetari din aceeași familie ocupațională, au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, crescând substantial (exemplu: direcțiile sanitar-veterinare județene, casele de asigurări de sănătate județene, casele județene de pensii, agențiile județene pentru plăți și prestații sociale, direcțiile de sănătate publică, consiliile județene, administrațiile județene a finanțelor publice)".
Protestatarii se consideră nedreptăţiţi şi de aceea s-au adresat reprezentanţilor Guvernului, dar până acum nu le-au fost soluţionate cererile. În toată ţara, la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului şi la comisariatele Gărzii de Mediu sunt 2734 de salariaţi. Reprezentanţii lor au anunţat că în situaţia în care revendicările lor nu vor fi soluţionate favorabil, se va declanşa conflictul colectiv de muncă şi se va întrerupe activitatea pe termen nelimitat.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.