Trimite-ne stirea ta!
Zeci de copii ai Școlii Petre Sergescu din Drobeta Turnu Severin (elevi în clasele III A și III B, coordonați de înv. Anca Zorilă și înv.Tincuța Simion)au petrecut joi, 30 martie 2017, două ore atractive în Pavilionul Expozițional al Muzeului Regiunii Porților de Fier, alături de muzeografii Secției Etnografie șii Artă Populară. Elevii au avut șansa să afle de la preotul Gheorghe Ghinea, invitat special al evenimentului, semnificația religioasă a Sfintei Sărbători de Paști, precum și simbolistica oului roșu care se pregătește în mod tradițional în toate casele românilor. La rândul lor muzeografii le-au oferit informații de specialitate privind tradițiile pascale din perspectivă etnografică, elevii având ocazia să pună întrebări și să afle răspunsuri de la persoane avizate.
Cei mici au vizionat apoi un film etnografic în care au fost prezentate câteva ritualuri de Paști din zona de nord a Mehedințiului. La final elevii și-au pus imaginația și măiestria la treabă în cadrul atelierului de lucru pentru a realiza cele mai frumoase decoruri pentru ouă.
Alexandra Dediu
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.