Citeste si...

PUȘTII LUI STOICAN, PE LOCUL 1 LA PITEȘTI

Academia de fotbal Flavius Stoican a avut parte de un final de săptămână încărcat, dar cu final fericit. Severinenii au câștigat ediția 2017 a Junior Cup Viitorul Argeș, la grupa de vârstă 2005. Competiția de la Pitești a aliniat la start șase formații.

acs

Rezultatele pozitive încep să apară la clubul înființat în urmă cu doi ani. Grupa de copii născuţi în anul 2005 a câştigat locul I la turneul argeșean, cu trei victorii, un egal și o înfrângere. Severinenii pregătiți de Ovidiu Brehui au înregistrat următoarele rezultate: Viitorul Argeș (4-0), Inițial București - alb (1-1), Inițial București – albastru (3-0), Celta Vigo Brașov (1-3) și FC Brașov (1-0). Pe lângă trofeul pentru locul 1, jucătorul Alexandru Bunea a primit titlul pentru cel mai bun goalkeeper al turneului. Managerul clubului, Costin Stoican, s-a declarat încântat de evoluţia copiilor, iar cea mai mare satisfacţie a fost să-i vadă bucuroşi de fotbal.

 

„A fost un turneu foarte bun, încheiat pe primul loc. Pentru generația 2005 este al doilea turneu câștigat, după Memorialul Jean Olteanu, și vor mai urma și altele. Toți jucătorii noștri s-au mobilizat exemplar, iar rezultatul s-a văzut: au câștigat competiția, dar și un premiu special. Este o generație de copii foarte talentați care, dacă vor continua să se pregătească serios, vor ajunge să calce pe urmele celor care au plecat din orașul nostru spre marea performanță. Mulțumim Primăriei Drobeta-Turnu Severin și Consiliului Local pentru sprijin. Sperăm să facem o figură frumoasă și la puternicul turneu de la Arad”, a declarat Costin Stoican.

 

 

Lotul echipei: Alexandru Bunea, Andrei Telteu, Denis Benga, Irinel Ciorăscu, Antonio Chiciu, Robert Urucu, Mario Negrea, Alexandru Stancu, Ayan Stoican, Ciprian Colțea, Robert Nițu, Claudiu Tănăsie, Albert Stoienică și George Gurbină.

 

Clubul severinean nu are prea mult timp de respiro deoarece e angrenată, joi și vineri, în cadrul celei de-a șasea ediții a turneului de fotbal Elite Cup RDF Arad. Severinenii au fost repartizați în grupa B, alături de CS Atletico Arad, LPS Banatul Timișoara și Szeged 2011. În grupa B sunt formațiile: ACS Viitorul Arad, ASU Poli Timișoara, FC Auto Timișoara și Grosics Labdarúgó Akadémia.

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1