Trimite-ne stirea ta!
În perioada 5-12 mai 2017, între orele 09:00-15:00, cele cinci facultăți ale Centrului Universitar Drobeta-Turnu Severin, parte componentă a Universității din Craiova, organizează „Zilele Porților Deschise”, în clădirea din str. Călugăreni, nr. 1, Drobeta-Turnu Severin.
La acest eveniment sunt așteptați toți elevii din clasele terminale și nu numai, care se pregătesc pentru admiterea la facultate. Cu acest prilej, participanții vor avea ocazia să se informeze în legătură cu oferta educațională a Centrului pentru anul universitar 2017-2018.
Pentru a veni în sprijinul elevilor și pentru a-i ajuta să-și formeze o imagine de ansamblu cu privire la ceea ce presupune viața de student la Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta-Turnu Severin, facultățile din cadrul Centrului organizează prezentări ale programelor de studii universitare de licență și master, cursuri deschise sau vizite ghidate în sălile de curs, în bibliotecă, sălile de sport și în laboratoarele facultăților, discuții cu cadrele didactice și studenții facultăților.
De asemenea, în cadrul evenimentului vizitatorii vor putea avea discuții libere cu consilierii Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității din Craiova (C.C.O.C), care vor încerca să vină în sprijinul elevilor cu informații suplimentare, menite să îi ajute să-și aleagă programul de studii care li se potrivește.
Centrul Universitar din Drobeta-Turnu Severin are peste 1700 de studenți și 76 cadre didactice, iar facultăţile din cadrul lui sunt: Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Litere, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Drept, care își desfășoară activitatea didactică în trei corpuri de clădire, cu dotări moderne.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.