Citeste si...

TROFEUL JEAN OLTEANU MERGE ÎN BĂNIE

Cea de-a X-a ediţie a Memorialului „Jean Olteanu”, competiție găzduită de Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin, a fost adjudecată de CSU Craiova. Academia Flavius Stoican și Luceafărul Drobeta au fost concitadinele care au fost cel mai aproape de a păstra trofeul acasă.

csu craiova

Opt echipe au luat startul la competiția dedicată regretatului antrenor care, printre alții, l-a descoperit pe Flavius Stoican. Rezervată copiilor născuţi în 2005, participanții din cinci județe cu tradiție în fotbal au etalat un fotbal frumos și promițător. Valoarea echipelor a fost sensibil egală, câștigătoarele celor două finale fiind decise la loviturile de departajare, după ce în timpul regulamentar nimeni nu a găsit drumul spre gol. Dacă în finala mică Luceafărul Drobeta a învins Electrica Timișoara la loteria penaltyurilor, în marea finală CSU Craiova a trecut de Academia Flavius Stoican, scor 3-1.

 

 

„A fost un turneu reușit, atât din punct de vedere fotbalistic, cât și organizatoric. Oricare din primele patru clasate putea câștiga locul unu, fiind foarte apropiate valoric. Felicitări echipei câștigătoare cât si tuturor echipelor participante. Ne dorim ca turneul să fie recunoscut, atât pe plan național, cât si internațional pentru că «Nea Jean Olteanu» merită din plin acest lucru. Mulțumim Primăriei Drobeta-Turnu Severin și Consiliului local, cât și primarului comunei Șimian, Constantin Truscă, cel care ne pune la dispoziție baza sportivă pe care ne desfășurăm activitatea sportivă în condiții foarte bune”, a declarat managerul Academiei Flavius Stoican și totodată unul din organizatorii turneului, Costin Stoican.

ytt 2

Academia Flavius Stoican a utilizat următorul lot: Alexandru Bunea, Irinel Ciorăscu, Alex Benga, Andrei Telteu, Antonio Chiciu, Robert Urucu, Ayan Stoican, Albert Stoenică, Paolo Negrea, Alex Stancu, George Gurbină, Robert Nițu, Claudiu Tănăsie, Denis Băltățeanu, Valentin Guran.

 

PREMII INDIVIDUALE:

 

Denis Benga (jucătorul turneului) - Academia Flavius Stoican

 

Bogdan Duță (golgheterul turneului) - CSU Craiova

 

Rafael Vlăsceanu (cel mai bun portar al turneului) - CSU Craiova

 

Alex Bunea (cel mai bun portar al finalei) - Academia Flavius Stoican

 

Alexandru Rotescu (cea mai tânără speranță) – Sport Kids Drobeta

 

Fabian Cibi (cel mai tehnic jucător) – Electrica Timișoara

 

Electrica Timișoara (cea mai tehnică echipă)

 

 

CLASAMENTUL FINAL:

 

  1. CSU Craiova
  2. Academia Flavius Stoican
  3. Luceafărul Drobeta
  4. Electrica Timișoara
  5. CFR Simeria
  6. CSM Școlar Reșița
  7. Sport Kids Drobeta
  8. CSS Drobeta
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1