Trimite-ne stirea ta!
De Ziua Educaţiei, ministrul Liviu Pop a făcut o declaraţie cel puţin surprinzătoare pentru profesorii, care îi cer demisia de câteva zile. Ministrul Educaţiei a declarat, în cadrul unei dezbateri la care au participat mai mulţi profesori, că, în medie, în România, mandatul unui ministru al Educaţiei este de şase luni. "Eu am o lună şi jumătate prin 2012, mă apropii uşor de 6 luni", a declarat Pop. MInistrul a ţinut să precizeze că nu a comis greşeli în mandatul său. "În medie, avem cel mai scurt mandat al unui ministru al Educaţiei în Europa. În ultimii 27 de ani, un ministru al Educaţiei a rezistat în România 6 luni. Ştiu că acesta s-ar putea să fie ultimul meu discurs în faţa dumneavoastră, în calitate de ministru. De aceea, stau relaxat şi ştiu că nu am făcut eroare de sistem cum au făcut alţii", a declarat ministrul Educaţiei, potrivit Mediafax.
Liviu Pop a făcut declaraţia la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde a participat la dezbaterea cu tema „Libertate prin Educaţie", organizată de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret".
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că îşi va înainta demisia doar dacă grupul PSD-ALDE îi va cere să facă acest lucru, precizând că nu are de ce să recurgă la un asemenea demers dacă solicitarea vine din parte altui grup parlamentar. Declaraţia ministrului Educaţiei a venit în contextul în care, miercuri, deputata USR Lavinia Abu Ambra i-a cerut să renunţe la portofoliu.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.