Trimite-ne stirea ta!
Start și de la capăt! După finalizarea etapei preliminare a campionatelor de juniori republicani, au fost trase la sorți grupele din Liga Elitelor, cât și din campionatul național. Din cele patru formații care reprezintă Drobeta-Turnu Severin (U-17 și U-19), doar una s-a calificat în Elită, restul urmând să evolueze în campionatul național.

Calificată în premieră într-o competiție de asemenea anvergură, echipa de juniori U 17 de la CSS Drobeta a fost repartizată în Seria Vestică a Ligii Elitelor, alături de SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, FC Ardealul Cluj, Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş, Viitorul Mihai Georgescu, Universitatea Craiova, ASA Târgu Mureş, FC Star Sport Argeş și FC UTA Arad. Elevii pregătiți de antrenorul Mihai Calițoiu au terminat pe primul loc în grupa a XI-a preliminară, cu 24 de puncte, la o lungime de Pandurii Târgu-Jiu.
Repartizați cu vesticele
Juniorii republicani U 19 de la CSS Drobeta, precum și grupele U17 și U19 de la Luceafărul Drobeta vor continua în etapa regulară a Campionatului Naţional. Cele trei formații severinene vor avea deplasări în partea de vest a țării, după ce au fost incluse în Seria a 7, la ambele categorii de vârstă. Astfel, juniorii U 19 de la Luceafărul Drobeta și CSS Drobeta se vor duela cu Ripensia Timișoara, CSS Caransebeș, CSS Lugoj, ASU Poli Timișoara, LPS Banatul Timișoara și CFR Simeria. De partea cealaltă, echipa U 17 de la Luceafărul Drobeta va lupta pentru puncte cu Ripensia Timișoara, CSS Caransebeș, CSS Lugoj, ASU Poli Timișoara, LPS Banatul Timișoara, CS CFR Simeria și CSM Şcolar Reşiţa.
Liga Elitelor şi Campionatul Naţional vor debuta sâmbătă, 14 octombrie. CSS Drobeta (U17) va înfrunta CSU Craiova, în deplasare, în prima etapă a Ligii Elitelor.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.