Într- o variantă naivă  și ca să îmi expiez amărăciunea, aș picta biserica ortodoxă română din Nisa ca pe proorocul Iona înghițit de balenă. Pentru ca aceasta ființă vie și sfântă, pe care o vezi cum respiră prin gurile sutelor de români credincioși veniți, aici, la slujbă este îngurgitată de o biserică uriașă, catolică, Madona de la Valon des Fleurs- un fel de domiciliu forțat în ale cărui intestine complicate și labirintice simt că nu mă pot digera!

Biserica românească e închiriată de la comunitatea catolică, de aici, o practică obișnuită pentru românii care trăiesc în străinătate, atunci când aceștia nu au propria biserică, dar reprezintă singura lor posibilitate de a participa la slujbele din fiecare duminică. Ei vin, aici, să vorbească cu Dumnezeu în limba română și să își deschidă sufletul preotului paroh Radu Totelecan, o persoană foarte devotată, cu o voce predestinată încântării care te eleveaza pur și simplu din băncile rigide de lemn spre înălțimea gândului său pios!

După o săptămână grea de muncă, într-o țară străină, vin să se închine într- un loc străin. Antropologia modernă m-ar contrazice: noțiunea de străin, de Altul nu mai există, Celălalt ești chiar Tu!

Nu și aici!

Deși majoritatea momentelor importante ale slujbei sunt dublate în limba de adopție, franceza, aculturalizarea, în această situație pare inconsistentă, chiar forțată! Nu pot sa traduc și să accept ca pe o translatare culturală perfectă monologul meu tainic cu Dumnezeu, atunci când vreau sa îi spun:

“Mi-e dor de tine, Dumnezeul meu! Mi-e dor de casa mea mică, românească, de fum de tămâie cu miros de rășină, de munții mei, de bradul din curtea bisericii de țară, cu pereții văruiți în alb, cu var proaspăt și de florile de mușcată din prispa ei!”

Ca bolnavă de agorafobie resping burta balenei, chiar dacă miroase bine, a parfum franțuzesc! Nu  pot sa vin la biserică cu orhidee în păr în  loc de flori de busuioc și nici să îmi cos pe ie pescaruși în loc de fluturi!

“Mi-e dor!”Așa scrie, în limba română pe porticul unei case din apropiere, la intrare, într-un loc din Franța, de pe Coasta de Azur, de o frumusețe acaparatoare, o casă suspendată pe o stâncă între mare și cer, cum spun toate  reclamele de aici, unde oricine și-ar dori să trăiască măcar pentru un timp. Și dacă dorul de casă e atât de mare, chiar pentru românul privilegiat, venit să trăiască în acest mic colț de paradis, unde și-l poate el alina decât într-o biserică românească?

Aproape nimic nu lasă să exhale acest sentiment în biserica din Nisa - fără icoane pe pereți, ea îmi aduce aminte de un loc de rugăciune dezafectat,  o biserică din Olanda, în care se organizează expoziții temporare de mașini, în timpul în care credincioșii protestanți pot urca în amvon să spună ce le trece prin minte. În ciuda comparației exagerate, cât de departe este această locație de adevăratul spirit românesc, de sufletul românilor și al preoților lor veniți aici de nevoie!

Mi-e dor de pereții strâmbi ai bisericii mele pictate naiv sau meșteșugește, de sfinții îmbrăcați românește pe care să îi poți atinge, pe care să îmi pot așeza capul îngreunat de griji, să le închin inima mea sfioasă și să îi sărut într-un gest de rugăciune simplă, dar care are nevoie de această atingere a lor pentru a se împlini. Nu de Sărutul lui Klimt, ci cel al lui Brâncuși!

Până și Micul Prinț s-ar simți singur, aici, la el în țară:

“Sunt singur, singur, singur”- se aude ecoul din biserica mea în biserica lui!

Dar într-un efort comun, plini de râvna împlinirii visului lor, românii de aici, tăcuți , dar hotărâți, însoțiți de preoții lor și–au găsit un loc mai sus, pe deal, loc de rugăciune, unde să își construiască biserica lor, ca Mânăstirea Dealu sau Pasărea, pentru a fi mai aproape de Mihai Viteazu, de malul Lacului Pustnicu și de marginea pădurii.

Sau poate au venit, aici, ca să viseze, tot ca Micul Prinț, la o planeta a lor , de unde stelele se văd mai bine.

Sau poate pentru a trăi în nemuritoarele povești românești în care își vor îmbrăca sfinții în costume populare și îi vor urca pe pereți.

“Mi-e dor să stau în genunchi în biserică, pe scoarțe românești țesute la război de românce zvelte și mândre, nu pe podele reci, de marmura, nici în rânduri de bănci aliniate nemțește sau frantuzește!

Dar cel mai mult mi-e dor de Coloana Infinitului și de Poarta Sărutului pentru că ele rămân mereu libere. Niciun zid nu le poate opri din zborul spre cer pentru că inima noastră, a românilor de pretutindeni e o pasăre călătoare, care,  uneori, are nevoie de ele pentru a se odihni. Brancuși locuia, aici, în Franța când ele i se născuseră în gând, iar atelierul său de lucru era biserica lui, iar sufletul românesc era biserica din biserică!

Prof. univ. dr. Codruța-Mirela Stănișoară

Biserica Ortodoxă din Nisa are nevoie de sprijinul tuturor românilor. Pentru a sprijini Biserica Ortodoxă din Nisa vă oferim datele de conact și contul pentru donații.

Preot Paroh Radu Totelecan

telefon: +33 762 41 30 00

email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Coordonate cont pentru donatii

Paroisse Orthodoxe Roumaine

Banque Crédit Agricole NICE GARNIER FRANCE

Numar Cont: 19106 00656 43511336911 44

IBAN: FR76 1910 6006 5643 5113 3691 144

BIC: AGRIFRPP891