Citeste si...

O FEMEIE DIN MEHEDINŢI ESTE CERCETATĂ PENTRU CĂ AR FI FURAT 3000 DE EURO

furtO femeie din Mehedinţi este cercetată pentru furtul sumei de 3000 de euro. Poliţiştii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, efectuează cercetări față de o persoană de sex feminin, în vârstă de 21 de ani, bănuită de sustragerea unei sume de bani. Marţi, 23 ianuarie, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigații Criminale au identificat o tânără în vârstă de 21 de ani, din Baia de Aramă, bănuită de sustragerea unei sume de bani.

În fapt, în dimineaţa zilei de marţi, persoana în cauză, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale, ar fi sustras unei persoane în vârstă de 43 de ani din Drobeta Turnu Severin, suma de aproximativ 3.000 euro. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70%.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitei.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1