Trimite-ne stirea ta!
La începutul lunii viitoare, în localitatea harghiteană Izvorul Mureşului, va avea loc cea de-a XVI-a ediție a Universității de Vară cu genericul ,,România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri". Despre aceasta, potrivit Agerpres, au anunțat la începutul săptămânii curente organizatorii Universității de Vară.
Potrivit acestora, la eveniment vor participa atât cursanţi din România, cât şi de peste hotare, respectiv din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media.
De asemenea, ca şi la ediţiile precedente, au fost invitaţi politicieni şi reprezentanţi ai statului român.
"Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil "parteneriat româno-român", atât prin conferenţiari, participanţi (reprezentanţi ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată", se arată într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.
Printre subiectele ce vor fi abordate în cadrul Universităţii se numără: Reunirea Basarabiei cu România - obiectiv strategic naţional al românilor; Drepturile românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani; Biserica ortodoxă Română şi românii de peste hotare, în anul Centenarului; Educaţia în limba maternă, prioritate a românilor de pretutindeni: Provocări privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita; Aspecte ale afirmării identităţii româneşti a romano-catolicilor din Moldova; Retrocedările ilegale de proprietăţi în Transilvania - o problemă de securitate naţională.
Programul va cuprinde, de asemenea, lansări şi prezentări de cărţi, spectacole folclorice şi expoziţii.
Manifestarea, care va avea loc în perioada 1-7 iulie la Complexul Sportiv Naţional Izvorul Mureşului, este organizată de Centrul Cultural Topliţa şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Asociaţia "Răsăritul Românesc" din Chişinău, Alianţa pentru Centenar şi Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei.
Sursa: BucPress
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.