Creştinii-ortodocşi de pretutindeni îl prăznuiesc în fiecare an în cea de-a treia zi a Crăciunului, pe Sfântul Ştefan, primul diacon şi martir al Bisericii. Mărindu-se numărul creştinilor după întemeierea Bisericii, a crescut şi numărul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Aşa se face că din cadrul comunităţii au fost aleşi şapte diaconi, şapte bărbaţi "plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune" care să slujească în cadrul slujbelor religioase. Primul dintre aceştia a fost Ştefan, iar ceilalţi şase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl au diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

     Sfântul Ştefan a fost un neobosit apărător al credinţei adevărate, mărturisind deschis că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri pentru mântuirea noastră. Fiind acuzat că a adus blasfemie lui Moise şi lui Dumnezeu, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. După ce Mântuitorul Hristos i s-a arătat în chip minunat în slavă, stând de-a dreapta lui Dumnezeu, prăbuşinudu-se sub povara bolovanilor aruncaţi asupra sa, a avut puterea de a se ruga pentru sine şi pentru cei care îl omorau zicând: "Doamne nu le socoti lor păcatul acesta!".

Aproximativ 460.000 de români poartă numele Sfântului Ştefan, în popor existând credinţa că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, dar şi că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.