Trimite-ne stirea ta!
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o atenţionare meteo Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi temperaturi scăzute, valabilă în zilele de duminică şi luni. Este vizat intervalul 3 ianuarie, ora 14.00 până pe 4 ianuarie, ora 12.00.
Atenţionarea este valabilă pentru sudul Banatului, întreaga Oltenie şi vestul Munteniei, cele zece judeţe sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dolj, Olt, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al țării și vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia și vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50...55 km/h, iar în sudul Banatului 60—70 km/h, viscolind zăpada, precizează AGERPRES.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.